Doar 36 de aplicanti din Salaj
Intreprinderile mici si mijlocii din judetul Salaj nu par foarte interesate sa obtina fonduri nerambursabile de la stat, fonduri care le-ar ajuta sa se dezvolte. Pe timp de criza, cand foarte multe afaceri au de suferit, ar fi fost de asteptat ca patronii sa manifeste un interes sporit in ceea ce priveste banii pe care statul ii da gratuit, prin Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (AIPPIMM).
In total, IMM-urile au la dispozitie 22 de milioane de lei, prin sase programe nationale cu finantare de la bugetul de stat. In cazul a cinci dintre acestea, perioada de inscriere s-a terminat, unul singur fiind, inca, functional. Listele de aplicanti cuprind 2.535 de firme mici si mijlocii, dintre care numai 36 sunt din judetul Salaj. Altfel spus, putin peste 1%.
In categoria firmelor cu dosare acceptate la depunere ori intrate in evaluare, intra 504 aplicanti, doar sase dintre acestia fiind din Salaj. Numarul beneficiarilor salajeni ar putea fi ceva mai mare, daca norocul se abate asupra celor 30 de agenti economici aflati pe lista de asteptare.
De 10 ori mai putin decat Clujul
Cel mai solicitat program, in 2009, este cel de consultanta, unde s-au inscris 1.035 de IMM-uri, dintre care doar 13 – si acestea aflate pe lista de asteptare – sunt din Salaj. Mult mai bine plasate sunt judete precum Timis sau Cluj, care au 43, respectiv 140 de firme in lista. Ajutorul financiar acordat prin acest program se refera la instruirea personalului in management, marketing etc, participarea la cursuri de specializare/perfectionare, servicii de consultanta. Valoarea sprijinului este de maxim 15.000 de lei.
Nici posibilitatea recuperarii profitului brut reinvestit in 2008 nu li s-a parut foarte interesanta firmelor locale, intrucat doar sase si-au depus dosarele. Tempo Pam, Multicom, Oper Leasing, Alba Clean si Simona SRL au dosarele acceptate la depunere, in timp ce Prefcon este pe lista de asteptare. Sumele pe care acestea vor sa le recupereze sunt cuprinse intre 5.847 si 100.000 de lei.
Doar un mestesugar cere bani
In ceea ce priveste programul pentru sustinerea mestesugurilor si artizanatului, acesta a trezit interesul unui singur agent economic din Salaj – Kovendi Magdalena – Intreprindere Familiala, care solicita 6.000 de lei.
Pentru programul de dezvoltare si modernizare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata s-au inscris 979 de IMM-uri din intreaga tara, 16 fiind din Salaj. Ca in cazul programului de consultanta, toti aplicantii din judetul nostru se afla pe lista de asteptare. Fruntase in aspirarea fondurilor nerambursabile sunt judetele Timis, cu sase firme ale caror dosare au fost acceptate la depunere, si Cluj, cu 39 de dosare acceptate.
Femeile manager din judet au inchis ochii cand a venit vorba despre programul care le este destinat. Nici una nu a aplicat, pentru a participa la cursuri de pregatire antreprenoriala.
Singurul program pentru care se mai pot face inscrieri vizeaza sprijinirea transferului afacerilor. Pana in acest moment, exista 13 aplicanti, nici unul salajean.
Inscriere electronica
Pentru toate cele sase programe amintite, inscrierea s-a facut electronic, in cadrul aplicatiei on-line disponibila pe site-ul AIPPIMM. Cei declarati acceptati pentru evaluare, aveau obligatia de a transmite Oficiului Teritorial pentru IMM-uri si Cooperatie, in a carui raza teritoriala isi desfasoara activitatea, dosarul cu cererea-tip de principiu pentru finantare, insotit de documentele solicitate, conform procedurii fiecarui program.
Intrebata cum isi explica numarul redus de aplicanti din judet, Codruta Nertan, consilierul Centrului Teritorial de Informare si Consiliere pentru IMM-uri si Cooperatie Salaj, ne-a declarat: “Nu poate fi vorba despre necunoasterea programelor. Pentru a beneficia de sprijinul nerambursabil, IMM-urile trebuie sa suporte, pentru inceput, cheltuiala. Programele functioneaza pe principiul rambursabilitatii. Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care firmele din judet nu s-au inghesuit”.
Banii merita efortul
Reprezentantii aplicantilor spun ca intocmirea dosarului nu este foarte complicata. “Nu inteleg de ce nu au aplicat mai multe firme din Salaj pentru a-si recupera profitul reinvestit anul trecut. Poate pentru ca nu stiau de aceasta oportunitate. Ori poate nu intruneau conditiile de eligibilitate. Intr-adevar, intocmirea dosarului a solicitat lucru in vreo trei zile si doua persoane care s-au ocupat de asta. Totusi, vorbim despre niste bani pe care ii poti recupera, asa ca pasii pe care trebuie sa ii urmezi nu ar trebui sa ii intimideze pe potentialii beneficiari”, sustine Gavril Iepure, administratorul Multicom Zalau.