Azi, in vestul, centrul şi nordul ţării innorările se vor accentua treptat, vantul se va intensifica şi temporar va ploua. Pe arii restranse cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp. In restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu innorări şi local ploi in cursul nopţii, informează Admnistraţia Naţională de Meteorologie. Temperatura aerului, mai ridicată decat in mod normal la această dată, va avea maxime cuprinse intre 16 şi 23 de grade şi minime intre 5 şi 15 grade.
Dimineaţa şi noaptea, in zonele joase din sud şi sud-est se va semnala ceaţă, posibil asociată cu burniţă.
Maine, temperatura aerului va marca o scădere in regiunile nordice, vestice şi centrale, dar in celelalte zone se va menţine mai ridicată decat in mod normal. Cerul va avea innorări şi va ploua slab local in sud-est şi in zona de munte şi izolat in rest. Noaptea, la peste 1800 m, in nordul Carpaţilor Orientali şi in Carpaţii Meridionali pot fi şi precipitaţii mixte.
Vantul va prezenta intensificări temporare in majoritatea regiunilor, iar la munte va fi tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 8-9 grade in depresiuni şi 20 de grade in sud-est, iar cele minime, in general intre 0 şi 10 grade.