Oamenii legii sunt nemultumiti ca nu a fost actualizata compensatia lunara pentru chirie si ca in acest an vor primi doar 8 la suta din dreptul pentru echipament aferent anului 2012

Membrii Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC) vor iesi in strada incepand cu data de 19 noiembrie, daca revendicarile formulate de acestia nu vor fi solutionate de Guvern pana pe 16 noiembrie. „Am solicitat atat conducerii Ministerului Administratiei si Internelor, cat si Guvernului, rezolvarea mai multor probleme, ramase restante din vechea guvernare PDL-ista. Este vorba in principal de achitarea drepturilor cuvenite prin lege personalului M.A.I. pentru anul 2012, dar si de includerea efectivelor M.A.I. care indeplinesc misiuni de paza ale sectiilor de votare in randul personalului auxiliar folosit in timpul alegerilor, si care beneficiaza de indemnizatia de 65 lei pe zi. De asemenea, dorim actualizarea compen-satiei lunare pentru chirie, care nu s-a majorat cu 8 la suta, precum si aplicarea imediata a Pilonului II de pensii pentru personalul din MAI”, a declarat Marin Gruia, presedintele SNPPC. Acesta a precizat, totodata, ca sindicalistii sunt nemultumiti si de reducerea sumei alocate, prin rectificare bugetara, pentru achitarea drepturilor restante cuvenite prin lege politistilor. Ca urmare, politistii vor primi doar 8,66 la suta din dreptul pentru echipament aferent anului 2012.