A întors pe linie continuă și a accidentat o femeie
În jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au fost sesizați, prin apel unic de urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Hereclean.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău, iar din primele verificări efectuate au constatat că un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din comuna Apahida, județul Cluj, ar fi ieșit din curtea unui imobil din localitatea Hereclean și ar fi pătruns pe DN 1F, efectuând un viraj la stânga peste marcajul longitudinal continuu, moment în care a acroșat o femeie de 73 de ani, din municipiul Zalău, care, în calitate de pieton, s-ar fi angajat în traversarea drumului prin loc nepermis.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma evenimentului rutier, femeia de 73 de ani a suferit leziuni, fiind transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
