iulie 16, 2026

Promitea transporturi internaționale și dispărea cu banii. Tânăr reținut de polițiști

politiasj

Un tânăr de 24 de ani din județul Vrancea a fost reținut de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Sălaj, fiind suspectat că a înșelat mai multe persoane din țară, după ce le-a promis servicii de transport internațional pe care nu le-a mai efectuat.

Ancheta a început la sfârșitul anului 2025, în urma plângerii depuse de un sălăjean care a reclamat că a plătit în avans pentru un transport internațional, însă serviciul promis nu a mai fost prestat.

În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că, în perioada 6 septembrie – 20 noiembrie 2025, tânărul ar fi folosit același mod de operare pentru a păcăli persoane din județele Cluj, Satu Mare, Iași, Prahova și din municipiul București. Acesta le-ar fi promis transporturi internaționale de bunuri sau persoane ori acordarea de sprijin umanitar, solicitând plata unor sume de bani în avans. După încasarea banilor, nu și-ar fi respectat obligațiile asumate.

Prejudiciul total este estimat de anchetatori la 14.500 de lei.

Pentru documentarea activității infracționale, polițiștii din Sălaj, cu sprijinul colegilor din Bacău, Vrancea și Bihor și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sălaj, au efectuat două percheziții domiciliare în județele Bacău și Vrancea, precum și o percheziție asupra unui autoturism. În urma descinderilor au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj. Acesta urmează să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, care va decide dacă va solicita o măsură preventivă.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *