iulie 8, 2026

VIDEO Percheziții în Pusta, într-un dosar de evaziune fiscală și înșelăciune

politiasj

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Sălaj au efectuat, miercuri, cinci percheziții domiciliare în localitatea Pusta, într-un dosar de evaziune fiscală și înșelăciune. Vizate sunt cinci bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 57 de ani, cercetați sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2023-2024, cei cinci, în calitate de administratori ai două societăți comerciale, ar fi obținut venituri din vânzarea de produse de origine animală fără să le declare autorităților fiscale, ascunzând astfel sursa impozabilă.

De asemenea, unul dintre bărbați este bănuit că ar fi înșelat un bărbat din județul Bihor, căruia i-ar fi promis livrarea unor produse de origine animală. Sub acest pretext, victima i-ar fi remis 30.000 de euro, însă tranzacția nu ar mai fi fost dusă la bun sfârșit.

În urma perchezițiilor desfășurate miercuri, polițiștii au ridicat documente și înscrisuri care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei, specialiști criminaliști, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sălaj și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz pentru stabilirea întregii activități infracționale, evaluarea prejudiciului, recuperarea acestuia și dispunerea măsurilor legale.

Polițiștii precizează că efectuarea perchezițiilor și cercetările desfășurate în cauză reprezintă etape ale procesului penal și nu înfrâng principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *