iulie 8, 2026

Transfer de senzație pentru echipa de volei a Zalăului

686318881_1317662293792742_230630463645751378_n

SCM Zalău, câștigătoarea Cupei României din sezonul trecut și medaliata cu bronz, a realizat cel mai important transfer al verii. Echipa pregătită de Adrian Feher a reușit să ajungă la un numitor comun cu voleibalistul cubanez Alejandro Gonzalez Rodriquez, jucător ce a reușit cel mai mare număr de puncte în sezonul anterior în Divizia A1.

Considerat unul dintre cei mai puternici voleibaliști din campionatul românesc, Alejandro Gonzalez a evoluat în stagiunea precedentă la Corona Brașov, însă conducerea formației de sub Tâmpa nu a reușit să-l păstreze pe jucător în lotul pentru sezonul viitor.

Dacă pentru Corona este o pierdere mare, pentru SCM Zalău este cel mai important transfer al verii, antrenorul Adrian Feher sperând că universalul cubanez îl va înlocui cu brio pe Renne Teppan, cel mai bun jucător al formației zălăuane în ediția anterioară.

Noul jucător al Zalăului are doar 23 de ani, dar un palmares de invidiat. Cu echipele naționale de juniori și tineret ale Cubei a obținut trei medalii de aur la Jocurile Panamericane, iar într-un an a fost desemnat și MVP-ul competiției la categoria U23.

Înainte să ajungă în campionatul românesc, Alejandro Rodriquez a obținut titlul de campion al Cehiei cu Jihostroj Ceske Budejovice, formație cu care a evoluat și în Champions League.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *