Cazul Dumbrava sau eşecul asistenţei sociale din România

Cazul așezămintelor sociale neautorizate de la Dumbrava (județul Bihor), coordonate de Viorel Pașca prin asociația „Dumnezeu Poartă de Grijă”, reprezintă una dintre cele mai complexe și polarizante controverse din spațiul public românesc recent.

Dezvăluirile și intervenția DIICOT au scos la iveală o realitate profund frapantă: o rețea uriașă de adăposturi improvizate care a funcționat ani de zile nu doar sub ochii autorităților, ci adesea cu complicitatea directă a instituțiilor statului.

Timp de mai bine de un deceniu, Viorel Pașca a primit la Dumbrava, Tinca și Incești sute de persoane aflate în situații limită: bătrâni abandonați, oameni ai străzii, pacienți cu afecțiuni psihice grave sau dizabilități severe. Deși locațiile funcționau ca o adevărată „colonie” care adăpostea în mod constant între 300 și 400 de persoane, acestea nu au deținut niciodată autorizațiile legale necesare pentru a funcționa ca centre de asistență socială.

O anchetă extinsă a Avocatului Poporului a relevat un paradox revoltător: majoritatea covârșitoare a celor internați acolo nu ajunseseră prin proprie voință sau prin intermediul familiilor, ci fuseseră transportați cu ambulanțele sau cu mașinile Poliției. Spitale de urgență renumite din București și din țară, precum și primării din zeci de județe, foloseau adăpostul neautorizat de la Dumbrava ca pe o „supapă de evacuare” pentru cazurile sociale grele de care sistemul public nu mai voia sau nu mai putea să se ocupe.

Situația a explodat în momentul în care procurorii DIICOT au descins la Dumbrava, punând sub acuzare 11 persoane, printre care pe Viorel Pașca, soția și cei trei fii ai săi. Dosarul instrumentat de anchetatori conține acuzații extrem de grave: trafic de persoane în formă continuată; spălare de bani și exercitarea unei profesii fără drept; înmormântări ilegale.

Ancheta menționează că peste 400 de persoane care au decedat de-a lungul anilor în aceste locații ar fi fost înhumate ilegal pe un teren agricol, în afara cimitirului oficial (acuzație contestată de reprezentanții bisericii locale, care susțin că înhumările s-au făcut creștinește).

Ca măsură asigurătorie, magistrații au instituit un sechestru record de 6,4 milioane de euro pe bunurile mobile, imobile și conturile familiei Pașca și ale asociației, sumă calculată pentru a acoperi potențialele daune morale (câte 50.000 de euro pentru 128 de victime identificate).

În ciuda gravității acuzațiilor, cazul de la Dumbrava nu seamănă pe deplin cu scandalul „azilelor groazei” din Ilfov, fapt recunoscut implicit și de instanță. Judecătorul de drepturi și libertăți a respins cererea de arestare preventivă formulată de DIICOT, plasându-i pe inculpați sub control judiciar și motivând că actele de urmărire penală nu individualizează clar abuzurile și starea fiecărei victime în parte.

Viorel Pașca se declară complet nevinovat și beneficiază de un val uriaș de simpatie publică (o petiție de susținere adunând peste 25.000 de semnături, fiind organizate și mitinguri de protest).

Argumentul central al apărării: „Am primit oameni pe care nu-i voia nimeni și pe care însuși statul mi i-a trimis la poartă cu ambulanța, pentru că nu avea unde să-i ducă. Asociația nu are active de milioane de euro; totul s-a bazat pe donații pentru a le oferi acestor oameni un acoperiș și o farfurie de mâncare.”

De cealaltă parte, activiștii pentru drepturile omului punctează că „buna intenție” nu poate substitui legea, iar asigurarea unui simplu adăpost și a hranei nu este suficientă pentru persoane cu patologii medicale și psihice complexe, care au fost private de asistență de specialitate și demnitate.

Imediat după descinderi, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Ministerul Muncii au declanșat o operațiune masivă de evacuare și relocare a celor aproape 400 de rezidenți. Aceștia au fost împărțiți către Direcțiile de Asistență Socială (DGASPC) din peste 20 de județe de origine.

Cazul Dumbrava este, înainte de toate, o oglindă dureroasă a unui sistem de stat eșuat. Dincolo de vinovăția juridică a familiei Pașca — pe care o vor stabili definitiv magistrații — rămâne o certitudine sistemică: instituțiile statului român au externalizat de bunăvoie propriile obligații către o entitate ilegală.

Timp de mulți ani, spitalele și poliția au scăpat de cazurile sociale dificile trimițându-le în Bihor. Acum, odată cu desființarea „coloniei”, statul este forțat să improvizeze soluții de urgență pentru o problemă pe care a tolerat-o, a finanțat-o indirect și a ignorat-o cu bună știință.