iulie 1, 2026

Furtuna a distrus scena Festivalului „Sezonul Artiștilor” chiar înainte de deschidere. Organizatorii cer sprijinul comunității

1

Festivalul Sezonul Artiștilor, unul dintre cele mai importante evenimente culturale organizate la Zalău, este în pericol după ce furtuna de marți a provocat pagube majore la Curtea Artiștilor, cu doar patru zile înainte de începerea ediției din acest an.

Darius Prodan, fondatorul Asociației Pro Teatru, a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că vântul puternic a distrus acoperișul spațiului destinat spectacolelor, iar odată cu acesta au fost afectate scena, tribunele și o mare parte din investițiile realizate în ultimii ani.

„Câțiva ani de muncă, distruși în câteva ore, cu doar patru zile înainte de începerea festivalului”, a transmis acesta, precizând că, în ciuda pagubelor materiale, nimeni nu a fost rănit, deoarece în momentul producerii furtunii nu era programat niciun eveniment.

Lovitura vine într-un moment extrem de dificil pentru organizatori. Potrivit lui Darius Prodan, ediția din acest an este organizată cu un buget cu aproximativ 90% mai mic decât în anii precedenți, fără sprijin din partea sponsorilor privați, finanțarea fiind asigurată doar prin contribuția Consiliului Județean Sălaj și din vânzarea de bilete.

Cu toate acestea, echipa Pro Teatru nu intenționează să renunțe la festival și încearcă, în următoarele zile, să găsească soluții pentru refacerea spațiului și limitarea efectelor produse de furtună.

Organizatorii fac un apel către comunitate și către toți cei care au participat de-a lungul timpului la spectacolele și proiectele Pro Teatru să le fie alături în această perioadă. Prioritatea este refacerea acoperișului, astfel încât festivalul să poată avea loc în condiții de siguranță, urmată de repararea celorlalte pagube provocate de ploaie și vânt.

Cei care doresc să sprijine Asociația Pro Teatru sunt încurajați să urmărească paginile oficiale ale organizației, unde vor fi comunicate modalitățile prin care pot contribui la refacerea Curții Artiștilor și la salvarea ediției din acest an a Festivalului „Sezonul Artiștilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *