9,85 – cea mai mare medie la Evaluarea Națională în Sălaj
Rezultatele inițiale înregistrate în sesiunea din acest an a Evaluării Naționale au fost publicate astăzi, 30 iunie, la ora 17:00, pe site-ul dedicat.
În Sălaj, cea mai mare medie este 9,85 și a fost obținută de un elev de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”.
Au fost doar două note de 10, ambele la Limba și literatura română: un elev de la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” și 1 elev de la Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu”.
În Sălaj, media obținută la nivelul județului este 6,45, potrivit datelor de la Ministerul Educației.
La nivel național, examenul a fost susținut integral de 143.251 de absolvenți de gimnaziu (din totalul celor 148.268 de absolvenți înscriși), rezultând o rată de participare de 96,6%.
Au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) 113.192 de elevi (79%). Doar 7 elevi din toată țara au încheiat examenul cu media 10 (zece).
La Limba și literatura română, 117.538 de elevi (81,8%) au obținut note mai mari sau egale cu 5, iar 398 de elevi au primit nota 10.
La Matematică, 106.505 elevi (74,3%) au fost notați cu note mai mari sau egale cu 5, iar 102 elevi au fost notați cu 10.
Rezultatele au fost afișate/publicate pe baza codului unic alocat și comunicat fiecărui candidat, în acord cu prevederile specifice din Regulamentul general privind protecția datelor personale (GDPR).
Lucrările scrise pot fi vizualizate și eventuale contestații pot fi depuse conform calendarului aprobat: vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor au loc în data de 1 iulie, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 2 și 3 iulie, conform calendarului aprobat.
La vizualizarea lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În egală măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă la depunerea unei/unor contestații. În situația în care se optează pentru contestarea notei/notelor, elevii completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că sunt informați cu privire la faptul că nota rezultată în urma reevaluării poate modifica nota inițială, prin creștere sau descreștere, după caz. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor.
Rezultatele finale vor fi afișate miercuri, 8 iulie.
