Aproximativ 8.000 de persoane au fost evacuate de către poliţie şi serviciile de intervenţie dintr-un cartier situat in nordul Budapestei, după descoperirea unei bombe de o jumătate de tonă din al Doilea Război Mondial. Bomba, de fabricaţie americană, a fost găsită in Dunăre, in nordul oraşului, in propierea unui pod feroviar, a anunţat Ministerul Apărării intr-un comunicat.
Experţi in explozivi au prevăzut degajarea şi dezamorsarea bombei pentru vineri după-amiaza. Toate persoanele care locuiesc in zonă pe o rază de un kilometru au fost obligate să işi părăsească locuinţele, iar circulaţia fluvială a fost intreruptă pană la ora 16.00 GMT (19.00, ora Romaniei).
Ungaria, aliată a Germaniei naziste in al Doilea Război Mondial, a fost puternic bombardată de către forţele americane, britanice şi sovietice in ultimele luni de conflict.Numeroase obuze nu au explodat şi sunt descoperite frecvent, in special cu ocazia unor lucrări de construcţie. Din 2008 şi pană in prezent, autorităţile de la Budapesta au procedat deja la zece evacuări.