Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cel al Consiliului european, Herman Van Rompuy, şi cel al Parlamentului European, Martin Schulz, vor merge impreună la Oslo pentru a ridica premiul Nobel pentru Pace decernat UE, a anunţat miercuri Schulz. „Vom merge impreună, noi trei”, a declarat Schulz, care tocmai se intalnise la Paris cu preşedintele francez François Hollande, cu o zi inaintea unui nou summit european la Bruxelles.
Preşedintele PE a precizat că s-a intalnit marţi seara la Bruxelles cu Barroso şi Van Rompuy şi că decizia a fost luată impreună cu aceştia.
Cine dintre cei trei va rosti discursul la Oslo la 10 decembrie?, au intrebat jurnaliştii. „Nu ştiu”, a răspuns Schulz. „Pentru mine nu este foarte important cine vorbeşte acolo. Simbolul este ca cele trei instituţii europene să fie acolo”, a afirmat el.Vineri, la anunţarea premiului Nobel pentru Pace, cei trei oficiali s-au bucurat de această veste, dar dispersat, a subliniat presa, invocand „disonanţa proprie Uniunii Europene.