iunie 8, 2026

Doi jandarmi sălăjeni, eroi pe A1

politistii-si-jandarmii-au-desfasurat-actiuni-la-jibou0_68565

Doi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj au intervenit prompt duminică, 7 iunie, după ce au fost martorii unui accident rutier produs pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sebeș–Sibiu.

Plutonierul Racolța Flaviu și sergentul major Gordan Sebastian se deplasau către Centrul de Perfecționare Ochiuri atunci când, pe fondul unei ploi torențiale, autoturismul aflat în fața lor a pierdut controlul direcției din cauza acvaplanării și s-a izbit violent de parapeții de protecție de pe ambele părți ale autostrăzii.

Fără să ezite, cei doi jandarmi au oprit și au intervenit pentru securizarea zonei. Folosind semnalele luminoase ale autospecialei și amplasând triunghiurile reflectorizante, aceștia au reușit să prevină producerea unui posibil carambol într-un sector de drum unde vizibilitatea era redusă din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

În același timp, au apelat numărul unic de urgență 112 și au acordat primul ajutor ocupanților autoturismului avariat, intervenind pentru extragerea acestora din mașină. Până la sosirea echipajelor specializate, jandarmii s-au asigurat că victimele sunt în siguranță și primesc sprijinul necesar.

Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu răni grave, însă intervenția rapidă a celor doi jandarmi sălăjeni a contribuit la evitarea unor consecințe mult mai serioase.

Gestul lor demonstrează încă o dată profesionalismul, spiritul civic și responsabilitatea de care dau dovadă oamenii legii, chiar și în afara misiunilor curente, atunci când viața și siguranța cetățenilor sunt puse în pericol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *