Desi in urma negocierilor din USL s-a stabilit ca PNL are dreptul de a nominaliza candidatul la Camera Deputatilor pe colegiul Simleu, social-democratii inca nu au abandonat ideea candidaturii lui Ionel Ciunt in locul liberalului Dorel Oros. „Sigur ca avem o pretentie legata de colegiul respectiv tinand cont de structura politica (nr. – noua primari PSD). Avem pretentia de a avea un candidat. Insa, deocamdata, colegiul respectiv este al PNL-ului si ei si-au desemnat un candidat”, spune secretarul general al PSD, Ionel Ciunt. Cu toate ca azi este prezentarea candidatilor USL, Ciunt afirma ca „pana in 30 octombrie, cand e termenul final de depunere a candidaturilor, se poate intampla orice”. „Daca colegiul Simleu va reveni PSD, sigur ca voi candida, pentru ca am sustinerea primarilor din zona”, conchide Ciunt.
Liberalii se tin tare pe pozitii si spun ca Dorel Oros, candidat pe colegiul Simleu, este o certitudine. Totusi, surse din conducerea PNL Salaj spun ca „in politica este posibil orice”. Cei din PNL nu uita cum PSD le-a „furat” prefectul in luna mai. Atunci, conform negocierilor, in judetul Salaj trebuia sa fie numit un prefect propus de liberali, functia de subprefect revenind social-democratilor. Cu toate acestea, presedintele PSD, Tiberiu Marc, a trimis o alta propunere de prefect – Filonas Chis. Marc spunea ca functia de prefect i se cuvine PSD-ului pentru ca organizatia din Salaj este singura din Transilvania care a reusit sa castige alegerile in ultimii ani. De aceasta data, cei din PNL spun ca nu vor mai ceda in fata partenerilor de alianta.
PSD tanjeste dupa colegiul Simleu
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...