Stau si socotesc, stau si ma gandesc, cum de o tara precum Olanda, de pilda , cu 3,5 milioane de hectare teren arabil, exporta anual produse de peste 20 miliarde euro! Numai zootehnia acestei tari livreaza lumii bunuri a caror valoare se apropie de 6 miliarde de euro. Romania, cu 14 milioane de hectare teren agricol si cu „fala” de tara eminamente agrara, exporta mancare pentru 70 la suta din necesarul de consum anual. Cel putin asa arata statisticile. Tot cautand o explicatie si tot invartindu-ma prin hatisul originalei noastre democratii am ajuns la versurile dintr-un cantec al lui Victor Socaciu: „Buna tara, rea tocmeala”. Birocratia la noi este o mlastina fara iesire, un fel de nisip miscator, in care te cufunzi incet, dar sigur, pana te sufoci. Ogorul romanesc produce ca acum un secol. Subventiile pentru agricultura noastra sunt mai degraba penalitati decat sprijin. Nu-ti lucra ogorul, taranule roman, zic mai marii Europei, ca-ti platim noi hectarul de pustietate cu 50 de euro. Si iar ma intorc la statistici si vad ca Europa, cu toata criza care o bantuie, merge inainte. Cu iuteala si intelepciune. Banii sunt scumpi la noi. Guvernantii, si cei de ieri si cei de azi, au fost si sunt napaditi de interese. Egoiste si mercantile. Sau in cel mai…fericit caz ridica, resemnati, din umeri. Fermierul roman, despre care se trambiteaza in Europa, este o… himera. Altfel au gandit taranii devenirea lor, dupa ce colectivul le-a secatuit pana si sufletele. Numai ca furibundul capitalism, cel care a inlocuit dictatura proletariatului, este o haina total nepotrivita pentru satul romanesc. Si nici macar nu e noua, ci e plina de petece. Ma opresc aici cu observatiile. Ma opresc si constat ca nimic nu-i nou sub soare, ca universul taranesc este la noi si azi ca dintotdeauna. Unul al umilitilor si obiditilor.

Post Views: 70