Pentru a fluidiza traficul pe bulevardul Mihai Viteazul, in zona Perla, municipalitatea va construi o banda de preselectie, pentru soferii care vireaza dreapta pe strada Tudor Vladimirescu. In acest fel, soferii care vor sa o ia catre Tribunal nu vor mai ocupa prima banda la semafor. „In zona Perla va fi construita banda de preselectie de la Bulevardul Mihai Viteazul spre strada Tudor Vladimirescu. Decizia a fost luata de comun acord cu Politie Rutiera pentru a fluidiza traficul in zona”, a declarat pentru Graiul Salajului purtatorul de cuvant al SC Citadin SRL, Paul Maghiu. Pentru construirea acestei benzi de preselectie, statia de autobuz de la Perla se va muta cu 15-20 de metri mai sus, inspre centru. „Spatiul in aceasta zona este generos si ne permite sa mutam statia de autobuz cu aproximativ 15-20 de metri spre centru”, adauga Maghiu. Consilierii locali au aprobat ieri indicatorii tehnico-economici ai proiectul de hotarare referitor la decongestionarea traficului in apropierea semaforului de la Perla. Costul lucrarilor efectuate de Citadin se ridica la aproximativ 13.000 de euro.
La orele de varf, Perla este una dintre cele mai aglomerate zone din oras. Municipalitatea a facut o lucrare asemanatoare si langa Casa de Moda, unde s-a construit o banda de preselectie pentru cei care vor sa intre la Lidl.