iunie 2, 2026

Fjord, filmul premiat cu Palme d’Or, se vede în avanpremieră la Cinema Scala

1

Iubitorii de film din Zalău au parte de o surpriză de proporții la mijlocul acestei luni. Cel mai recent lungmetraj semnat de celebrul regizor Cristian Mungiu, intitulat „FJORD”, va fi proiectat în avanpremieră națională și la Cinema Scala.

Evenimentul este cu atât mai spectaculos cu cât producția vine direct de la prestigiosul Festival de Film de la Cannes, unde a fost distinsă în acest an cu trofeul suprem, Palme d’Or.

Potrivit anunţului făcut de Alin Panc, pe contul său de Facebook, evenimentul va avea loc sâmbătă, 13 iunie, de la ora 19:00, în cadrul unei proiecții unice ce se va desfășura simultan în 90 de cinematografe din 52 de orașe din întreaga țară.

Această avanpremieră specială este gândită ca o reverență în fața publicului român, oferindu-le spectatorilor ocazia de a savura o capodoperă a cinematografiei exact acolo unde îi este locul, în atmosfera inconfundabilă a sălii de cinema. Pentru zălăuani, mândria este dublată de faptul că din distribuția filmului face parte și cunoscutul actor Alin Panc.

Organizarea acestui eveniment de amploare la nivel național este realizată cu sprijinul distribuitorilor Voodoo Films și Forum Film.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *