Trei blindate Piranha 5 s-au ciocnit în lanț la Bizușa-Băi! 11 militari răniți
Alertă de gradul zero joi seară în județul nostru! Un grav accident rutier, în care au fost implicate trei transportoare blindate Piranha 5, a blocat traficul pe DN 1C și a mobilizat forțe impresionante de salvatori sălăjeni. În urma impactului în lanț, petrecut la ieșirea din localitatea Bizușa-Băi, unsprezece militari au fost răniți și au avut nevoie de spitalizare de urgență.
Din fericire, toate victimele au fost găsite conștiente și cooperante de către echipajele de intervenție. Având în vedere numărul mare de răniți, opt dintre militari au fost aduși de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) SMURD din cadrul Spitalului Județean din Zalău. Ceilalți trei militari, care necesitau investigații medicale de specialitate, au fost transferați la clinici din Cluj-Napoca.
Imediat după primirea apelului la 112, dat în jurul orei 20:10, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj a declanșat o alertă masivă. Sirenele au răsunat minute în șir în drum spre locul accidentului, unde au fost trimise nu mai puțin de cinci ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sălaj, două ambulanțe SMURD și o unitate de terapie intensivă mobilă (TIM).
Dată fiind gravitatea situației, în sprijinul medicilor a fost trimis și un elicopter SMURD. Dispozitivul de salvare de la Bizușa-Băi a fost completat de pompieri cu două autospeciale pentru transport personal și victime multiple (ATPVM), o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere. Toți militarii au primit primele îngrijiri și au fost evaluați medical direct la locul coliziunii, înainte de a fi urcați în ambulanțe.
Reprezentanții Forțelor Terestre Române au explicat că cele trei blindate Piranha 5 făceau parte dintr-o coloană militară care tranzita județul nostru, deplasându-se pe direcția Dej – Baia Mare. Din primele cercetări, se pare că accidentul s-a produs din cauza nerespectării distanței regulamentare în mers între autovehiculele de luptă.
„Conducătorii autovehiculelor militare implicate în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Autovehiculele militare au fost avariate ușor”, au transmis oficialii militari.
Traficul rutier pe DN 1C, în zona Bizușa-Băi, a fost complet restricționat pe durata intervenției medicale. Polițiștii și autoritățile militare continuă cercetările la fața locului pentru a stabili cu exactitate dinamica și toate circumstanțele în care s-a produs acest incident care a pus pe jar întreg județul.
