mai 14, 2026

Bărbat de 33 de ani, decedat în urma accidentului de pe DN1C

WhatsApp Image 2026-05-14 at 15.40.43

Un grav accident de circulație, soldat cu decesul unui bărbat de 33 de ani, a avut loc joi, în jurul orei 15.15, pe drumul național 1C, între localitățile Rus și Glod.

Două autoutilitare s-au ciocnit frontal. În urma impactului violent, unul dintre șoferi a decedat.

„In jurul orei 15:15, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul național 1C, între localitățile Rus și Glod.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Jibou, iar, în urma primelor verificări efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 33 de ani, din comuna Răchiți, județul Botoșani, în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul național 1C, între localitățile menționate, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu o altă autoutilitară, condusă de un bărbat de 44 de ani, din comuna Panticeu, județul Cluj.

Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul bărbatului de 33 de ani.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, în vederea efectuării necropsiei.

Conducătorul auto de 44 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat IPJ Sălaj.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *