Asteptarea a luat sfarsit pentru iubitorii voleiului din judetul Salaj. Sambata, sezonul 2012 – 2013 porneste la drum, iar dupa patru sezoane, judetul nostru are doua echipe pe prima scena a voleiului masculin. Dupa ce a castigat trei titluri consecutiv, Remat porneste cursa spre al patrulea titlu. Lotul campioanei a suferit modi-ficari, insa oficialii echipei sunt convinsi ca se poate ataca un nou titlu. Echipa mai are nevoie de timp pentru a se omogeniza si relatiile in joc se vor suda pe parcurs. In prima runda, Remat va intalni in deplasare SCMU Craiova, iar echipa zalauana porneste favorita. Promovata in prima liga dupa o pauza de patru ani, CS Phoenix Simleu Slilvaniei va debuta pe prima scena cu un „meci de foc” contra celor de la Dinamo. Simleuanii au moralul excelent dupa ce au invins Dinamo intr-o partida amicala si sambata trecuta au eliminat VCM LPS Piatra Neamt din Cupa Romaniei. Insa, acum va fi cu totul altceva, lupta sub fileu anuntandu-se extrem de grea.
Sambata, ora 17.00, Sala Sporturilor
„Ion Constantinescu” din Craiova:
SCMU Craiova – Remat Zalau
Sambata, ora 18.00, Sala „Silvania” din Simleu:
CS Phoenix Simleu – Dinamo Bucuresti
Iata programul complet al primei etape:
CS Phoenix Simleu – Dinamo, SCMU Craiova – Remat Zalau, Unirea Dej – „U” Cluj, Steaua Bucuresti – CSM Agronomia Bucuresti, VCM LPS Piatra Neamt – Tomis Constanta. Explorari Baia Mare va sta.