Vigilenta agentilor Politiei Locale a fost de bun augur pentru bugetul muncipiului deoarece, in urma depistarii si sanctionarii persoanelor care au incalcat hotararile Consiliului Local Zalau, la buget au fost atrasi 7.460 de lei.
Lucian Trif, purtatorul de cuvant al Politiei Locale, a informat ca cele mai multe abateri au fost constatate in cazul soferilor care au parcat in alte locuri decat cele special amenajate. Nu mai putin de 23 de soferi au fost sanctionati cu amenzi, in valoare totala de 4.550 de lei.
Nici persoanele majore care au incercat sa se simta din nou copii si s-au jucat in parcurile din municipiu, folosind echipamentele din spatiile de joaca, nu au scapat de vigilenta agentilor de politie. Camerele de supraveghere instalate in parcuri ii tradeaza pe cei care „distrug” spatiile de joaca ale copiilor, astfel ca 10 persoane au primit amenzi, deloc mari, ce-i drept. Cate 10 lei de caciula, in total intrand in bugetul local 100 de lei.
Cei care si-au lasat animalele de companie libere prin parcuri au achitat amenzi usturatoare. Mai exact, 300 de lei pentru un animal. Pentru aceasta incalcare a legii au fost sanctionate doua persoane. Din depozitarea molozului fara achitarea taxelor aferente, politistii locali au sanctionat o persoana cu amenda contraventionala in valoare de 350 de lei.