Liderii USL vor ca incepand din acest an sa reintroduca moda demon-stratiilor cu zeci de mii de persoane, organizate pe stadioane ca in perioada comunista. Un astfel de eveniment ar trebui sa aiba loc peste doua saptamani, cel mai probabil pe Arena Nationala, atunci cand se vor lansa candidatii USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Conducerea USL a decis ca lansarea candidatilor pentru alegerile parlamentare sa se desfasoare pe data de 17 octombrie, pe stadionul National Arena din Bucu-resti. Surse din interiorul USL au declarat ca liderii PSD si PNL doresc ca lansarea sa fie una de proportii si au cazut de acord ca evenimentul sa se organizeze pe cel mai mare stadion al tarii, avand in vedere ca vor participa aproximativ 60.000 de sustinatori USL si vor fi invitati lideri ai partidelor europene.
USL vrea manifestatii ca in Epoca de Aur
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...