Curent electric gratis! Un mare furnizor de energie din România a anunțat că este oferta momentului
Un mare furnizor de energie din România a anunțat că, dintre clienții săi, 5.000 de familii vor primi energie electrică gratuită, în vara anului 2026, în unele intervale de timp.
Acești 5.000 de clienți vor beneficia de energie electrică gratuită în weekend între orele 10:00 și 16:00, precum și în anumite intervale orare din timpul săptămânii, intervale care vor fi anunțate cu cel puțin 12 ore înainte, informează Observator News la data de 7 mai 2026.
Energia electrică oferită gratuit va proveni din surse fotovoltaice. Gratuitatea va fi valabilă în limita a 70 de ore pe lună, în perioada lunilor iunie-septembrie 2026. Beneficiarii vor fi consumatori casnici care au montate contoare inteligente.
Conform regulamentului acestei campanii, beneficiarii pot fi acei clienți care au înregistrat „un consum mediu lunar de energie electrică mai mare de 150 kWh, determinat pe baza consumului facturat în perioada martie 2025 – februarie 2026, conform istoricului de consum disponibil”.
O altă condiție este ca clientul să nu fie prosumator, adică să nu dețină și să nu utilizeze sisteme de producere a energiei electrice pentru consum propriu.
În afara intervalelor care vor avea tarif zero, prețul pe kWh va rămâne cel din contractele semnate de clienți. Dacă vor ține cont de intervalele cu energie gratuită, clienții își vor putea reduce valoarea facturii de energie electrică prin planificarea folosirii unor aparate electrice sau prin încărcarea automobilului electric în acele intervale orare.
Sursa ziare.com
