Expoziție de fotografie și mărturii de credință despre un pământ al miracolelor: Sfântul Munte Athos

Dragi cititori, îmi doresc de multă vreme să scriu despre locuri cu altitudini spirituale ieșite din comun, dar nu m-am simțit niciodată pregătită în acest sens, pentru că este atât de greu nu să exprimi, ci să te apropii și măcar câtuși de puțin în a exprima inexprimabilul. Însă cred că esențele estetice ale acestei vieți stau tocmai în lucrurile pe care nu le putem formula până la capăt. Un astfel de loc al esențelor este Sfântul Munte Athos, despre care mulți prieteni mi-au povestit lucruri incredibile, oameni pe care i-am văzut marcați de trăsături neobișnuite, în urma experiențelor.

M-a impulsionat să scriu pe subiect vernisajul expoziției de fotografie veche cu tema ”Sfântul Munte Athos și Meteora acum 100 de ani”, inaugurare la care am participat zilele trecute și care a fost organizată de Episcopia Sălajului, împreună cu Muzeul Județean de Istorie și Artă al județului Sălaj, în parteneriat cu Centrul Vatra Athonită din Tesalonic și Departamentul de Arte și Arheologie al Universității Princeton. Este o expoziție ”călătoare”, așa cum i s-a spus, pentru că a mai fost prezentată în diferite orașe din țară, iar la noi va poposi doar până la data de 7 mai, după care-și va continua periplul. Colecția de fotografii expuse la muzeu a fost realizată în anul 1929, în urma unei călătorii documentare realizate la Muntele Athos și Meteora de către un grup de specialiști al căror scop a fost surprinderea, prin imagini, a unor spații inedite.

”Ne-am adunat astăzi nu doar în fața unor exponate, ci în fața unor ferestre deschise către Grădina Maicii Domnului. Această expoziție de fotografie veche nu este un simplu demers documentar, ci o invitație la un pelerinaj vizual în inima ortodoxiei: Sfântul Munte Athos. Ne-am dorit să aducem puțin din liniștea anthonită aici, în mijlocul cetății noastre, pentru a oferi sufletelor un scurt răgaz de meditație duhovnicească”, a relatat părintele consilier cultural Mihai Dobocan, cel care a fost moderatorul evenimentului.

Doamna Corina Bejinariu, managerul muzeului, și-a exprimat bucuria de găzdui o astfel de expoziție care are o valoare patrimonială autentică și a invitat, îndeosebi publicul tânăr care este atât de ancorat în vizual, să viziteze expoziția și, mai mult, să-i descopere mesajul.

În cadrul vernisajului a luat cuvântul Preasfințitul Părinte Episcop Benedict care a vorbit despre experiențele sale personale pe Athos, despre fascinantele întâlniri cu sfinți contemporani și despre importanța revenirii la firescul lucrurilor. Preasfințitul Benedict a invitat la căutarea unei altfel de estetici, cea morală, interioară, esențială, care-și găsește originile la începuturile lumii, când toate erau așezate și ”bune foarte”. ”Când am fost prima dată pe Athos m-am simțit chemat să intru pe frecvența trăirilor de acolo și a ceea ce înseamnă ortodoxie ca fire a omului, căci asta înseamnă ortodoxia: să te regăsești pe tine așa cum ești, nu fandosit, nu pretențios, ci așa cum ești tu și cum te vede Dumnezeu. Avem nevoie să reducem lucrurile la ceea ce este cu adevărat important și să ne igienizăm privirea.”

Părintele Adrian Crăciunaș, preot la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Zalău, cunoscut pentru pasiunea sa față de spiritualitatea athonită, a împărtășit publicului despre ”emoția dorului” pe care Sfântul Munte o gravează în permanență în suflet, reliefând nevoia de a transforma acest loc sacru într-o ”stare a inimii”. Vernisajul a fost încununat și cu momente artistice susținute de Corul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, dirijat de profesorul Florin Zalăr.

Dragilor, cunoașteți povestea regelui mort de foame în mijlocul grămezilor de aur? Regele ajunge să moară de foame căci, printr-o vrajă fatală, tot ceea ce atingea se prefăcea în aur neprețuit și strălucitor. Este o poveste simbol plăsmuită cu multă iscusință de poporul grec, dar atât de sugestivă. Fiecare dintre noi ne putem identifica cu acest rege, pentru că, sub atingerea închipuirilor noastre, totul se preschimbă în vise de aur, și totuși foamea sufletească ne mistuie. Avem nevoie de o coajă de pâine adevărată, care să ne reînsuflețească, altfel vom muri! Avem nevoie să preschimbăm mormanul de vise aurite într-o bucată de pâine reală, aparent banală, dar dătătoare de viață! O astfel de ”pâine” se poate găsi în locuri precum Athosul.

”Cerșetor de albastru” și pescar de ”gânduri albe” care să spargă rețeaua subțire a lumii, la finalul evenimentului am căutat cu ”coada ochiului” o persoană ”din lume” căreia să-i răpesc o mărturie personală. Am găsit cu ușurință, pentru că ochii-i trădau pasiune pentru priveliști de vârf. Tânărul a dorit să rămână anonim, tocmai pentru ca noi, oamenii, să transcendem latura umană. Mi-a spus că pentru el Muntele Athos nu este doar un loc pe hartă, ci respirație, oxigen, întâlnire personală cu Dumnezeu și cu Maica Domnului. Mi-a împărtășit despre călătoriile sale pe Sfântul Munte și despre starea interioară pe care a experimentat-o acolo. Era o altă dimensiune a vieții, total diferită de cea cotidiană, pământească. Mi-a povestit despre călugării de acolo care sunt transfigurați, care impresionează cu tăcerea și cu privirea, cu ”felul în care spun puțin și trăiesc mult”. Mi-a povestit despre pacea supranaturală pe care a experimentat-o, despre darul neobișnuit al lacrimilor, ”un altfel de plâns”, despre întâlnirea cu oameni profund înveșmântați în har și despre felul providențial în care a lucrat Dumnezeu în familia sa, prin statornicirea sa în Sfintele Taine ale Bisericii (Spovedanie și Împărtășanie deasă). L-am rugat să ne dăruiască un sfat, pentru generația zilelor noastre. A îndemnat la cultivarea unei credințe fervente și cordiale, la o continuă pregătire pentru marile ”examene” ale vieții, la necesitatea îndrumării spirituale, pentru că duhovnicii sunt ”cei mai buni psihologi ai vremurilor noastre”, la aprofundarea lecturilor biblice, nu ca să avem ”argumente contradictorii cu alții, ci ca hrană pentru suflet”. ”Oamenii fac o mare greșeală când se îngrijesc mai mult de vas decât de floare”, a încheiat tânărul, parafrazându-l pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

Oameni buni, cu cât dezorientarea lumii este mai mare și tendința atașării de lucrurile materiale și de tehnologie este mai evidentă, cu atât mai imperativă este nevoia de biografii spirituale. Avem nevoie de astfel de oameni, care-și înfig rădăcinile în adânc și care petrec mult timp pe munte cu Dumnezeu. Doar prin astfel de oameni, Dumnezeu poate rearanja omenirea după forma ei inițială, după forma cea bună. Ce minunat când ne completăm unii pe alții, când învățăm să ne îmbogățim reciproc și când conștientizăm că numai împreună alcătuim un întreg! Un prieten preot îmi descria mereu relația profundă de prietenie dintre Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigore de Nazianz, figurile cheie ale teologiei creștine. Îmi povestea cum cei doi se luptau, nu care să fie unul înaintea celuilalt, ci care să-l lase pe celălalt înainte, îndrumându-mă să-mi conduc mereu viața sub umbrela acestei pedagogii supreme. Este important să recunoaștem lucrarea harului, acolo unde este, și să o așezăm la vedere, să fie merinde pentru drumuri.

Vă încurajez să vizitați expoziția, să-i pătrundeți sensul și să deveniți căutători de comori! Dar nu acele comori din povestea cu regele…Pentru cei care nu au posibilitatea unui pelerinaj pe Muntele Athos, în special pentru femei, al căror acces nu este permis, rămâne posibilitatea cultivării prin har a unei ”stări a inimii”, specifică unor astfel de locuri, convinși fiind că o inimă curată nu are limită de spațiu și timp.