mai 3, 2026

„Medicina feminină dincolo de consult”. Interviu cu Dr. Teodora Gozman, medic specialist obstetrică-ginecologie

WhatsApp Image 2026-04-30 at 12.26.54

                                          

Dr. Teodora Gozman este medic specialist obstetrică-ginecologie, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Și-a desfășurat formarea în cadrul Clinicii de Obstetrică-Ginecologie I, din Cluj-Napoca, și al Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, completată de o experiență de un an și jumătate în Franța, la Maternitatea Saint Maurice și Spitalul Bichat, unde a acumulat experiență solida in managementul sarcinii,nașterii și în intervenții chirurgicale ginecologice într-un mediu spitalicesc complex.

Practica sa acoperă întreg spectrul specialității – de la consultații si prevenție, la monitorizarea sarcinii, nașteri și intervențiile chirurgicale – însă un accent important il reprezintă sănătatea hormonală a femeii, în special în perioada de menopauză și tranziția către aceasta, integrând terapii moderne și intervenții minim invazive pentru menținerea echilibrului și a calității vieții.

R: Doamna doctor, cum a început drumul dumneavoastră în medicină?

Dr. Teodora Gozman: Am ales ginecologia inițial pentru complexitatea și adrenalina ei. Însă am rămas pentru altceva… pentru relația profundă care se creează cu pacientele. Sunt momente în viața unei femei în care are nevoie nu doar de un medic, ci de un sprijin real. Acolo am simțit că este locul meu.

R: Practica dumneavoastră acoperă un spectru larg, de la consultații la nașteri și intervenții chirurgicale. Cum vedeți această diversitate?

Dr. Teodora Gozman: Este una dintre cele mai frumoase părți ale specialității. Sunt alături de paciente în etape foarte diferite — de la prevenție și consultații de rutină, până la momente esențiale precum nașterea. Această continuitate creează o relație de încredere și îmi permite să ofer o îngrijire completă.

R: Vorbiți des despre prevenție. De ce este atât de importantă?

Dr. Teodora Gozman: Pentru că unele dintre afecțiunile ginecologice pot fi prevenite sau depistate precoce. Din păcate, multe femei ajung la medic târziu, nu pentru că nu le pasă, ci pentru că se pun pe ele pe ultimul loc. Iar rolul meu este să le ajut să își schimbe această perspectivă.

R: Un punct important în activitatea dumneavoastră este sănătatea hormonală, în special menopauza. Cum abordați această etapă?

Dr. Teodora Gozman: Menopauza nu este o problemă, ci o etapă firească — însă modul în care este trăită poate fi foarte diferit. Abordarea mea este una integrată, în care ne uităm la echilibrul hormonal, la simptome, la stilul de viață și la impactul asupra calității vieții. Există soluții, iar ele trebuie personalizate.

Pe langă terapia de substituție hormonală avem mulți ași în mânecă. În anumite situații, putem apela la terapii moderne și intervenții minim invazive care ajută la redarea confortului intim și la îmbunătățirea funcționalității, mai ales în cazurile de disconfort sau modificări specifice acestei perioade.

R: Sunteți și fondatoarea comunității „Povești pe tocuri”. Cum a apărut această inițiativă?

Dr. Teodora Gozman: A apărut dintr-o nevoie personală, dar pe care am recunoscut-o la multe femei: nevoia de comunitate. Femeile au nevoie de un spațiu în care să fie ascultate, susținute și înțelese și de ce nu inspirate. „Povești pe tocuri” este exact acest loc, unde avem motiv să mergem și să ieșim din rutină.

R: Ce înseamnă această comunitate pentru dumneavoastră?

Dr. Teodora Gozman: Este o extensie a valorilor mele — empatie, educație, generozitate, integritate. Este locul în care vedem dincolo de roluri și ne conectăm autentic.

R: Cum reușiți să îmbinați activitatea medicală cu cea educațională?

Dr. Teodora Gozman: Pentru mine, ele nu sunt separate. Educația este parte din medicina modernă. Fie că este în cabinet sau în afara lui, scopul este același: să ofer informație corectă și să ajut femeile să aibă grijă de ele.

R: Dacă ar fi să transmiteți un mesaj femeilor, care ar fi acela?

Dr. Teodora Gozman: Să nu se mai pună pe ultimul loc. Sănătatea lor nu este un lux, este o responsabilitate. Iar un consult la timp poate face diferența mai mare decât cred.

Dr. Teodora Gozman — medic specialist obstetrică-ginecologie, dedicată unei abordări moderne, empatice și complete a sănătății feminine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *