Sfințirea pietrei de temelie a noii biserici din Zalău: Comoara din ogorul Livezii Meseș
”Împărăţia Cerurilor este ca o comoară ascunsă într-un ogor. Omul care o găseşte, o ascunde şi, de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi apoi cumpără ogorul acela.”(Matei, 13:44)
Dragi cititori, Biserica este cea mai înaltă expresie a Împărăției Lui Dumnezeu pe pământ, iar rolul ei este fundamental: acela de a comunica mesajul vieții. Această ”comoară din ogor” are o valoare inestimabilă, ceva pentru care merită să renunți la toate celelalte lucruri, însă adesea harul divin ne găsește nepregătiți, sceptici și chiar revoltați, pentru că binele care nu este cunoscut, nu este apreciat.
Am participat joi seara la sfințirea pietrei de temelie a noii biserici din Livada Meseș: Parohia Ortodoxă ”Sfântul Gheorghe”. Este pentru prima dată când iau parte la o astfel de slujbă religioasă și țin să vă spun ca a fost un eveniment încărcat de semnificații profunde care ilustrează momente cruciale din istoria biblică. Sfințirea pietrei de temelie reprezintă un act liturgic și real în tradiția creștină (ortodoxă și greco-catolică) marcând stabilirea credinței în Mântuitorul Iisus Christos ca bază a întregii lucrări și, deopotrivă, a întregii existențe. Acest ceremonial își are originea în timpul patriarhilor Vechiului Testament, care marcau locurile unde Dumnezeu li se revela, construind altare de închinare, considerându-le ”porți ale cerului” și locuri de întâlnire cu Dumnezeu.
Rugăciunea oficiată de Preasfințitul Episcop Benedict împreună cu soborul de preoți și împletită solemn cu doxologiile și psalmodierile vibrante ale coriștilor au fost urmate de turnarea untdelemnului sfințit pe o piatră adusă tocmai din Muntele Athos și de stropirea cu apă sfințită a fiecărora dintre laturile viitorului locaș de cult, delimintându-se astfel spațiul sacru de cel profan.
Îndemnând la necesitatea mărginirii noastre de gândirea lumească a vieții cotidiene, nu în sensul de superioritate ci în cel al delimitării de imoralități, de vorbe grele și agresiuni, Preasfințitul Benedict a vorbit despre definiția Bisericii, despre caracterul moral al Sfântului Gheorghe, cel care este ocrotitorul viitorului locaș, și despre importanța de a-l urma pe Dumnezeu cu toată inima, nu prin ofensive, ci prin mărturisirea Cuvântului și a valorilor morale creștine. ”Să așezăm Evanghelia în centrul vieții, al cartierului și al orașului nostru, pentru că cine-L are pe Dumnezeu pe locul întâi, toate celelalte i se vor adăuga”, a conchis ierarhul.
Stăpânit de emoție și recunoștință, parintele Ioan Coste, ”preotul copiilor”, așa cum este cunoscut de credincioși, a vorbit despre misiunea Bisericii și despre harul care se coboară inedit dinăuntrul ei, impulsionându-ne să fim oameni de convingeri înalte. ”Se pune o piatră, simbolic, la temelia Bisericii, dar nu piatra aceasta va ține Biserica, ci piatra tare a credinței noastre în Fiul lui Dumnezeu. Aceasta Biserică va aduce aici, nu poluare fonică, ci chemare la rugăciune în sunet lin și vibrant care trezește conștiințe, nu trezește din somn, căci asta au simbolizat clopotele dintotdeauna. Va fi un loc unde vom găsi pacea, va fi un loc unde ne vom întâlni cu Dumnezeu și unii cu alții”.
În final, ca semn al solidaritătii și al bunului început, reprezentanții clerului și al autorităților, împreună cu credincioșii, au așezat mortar și pietre lânga Crucea înfiptă în pământ, ancorându-se atât fizic, cât și spiritual, în zidirea noii biserici creștine- semn al Împărăției lui Dumnezeu în mijlocul poporului.
Dragilor, ”pentru ce s-a făcut această risipă…?”, ne-am întrebat mâhniți, unii dintre noi, așa precum s-au întrebat, indignați, unii apostoli, atunci când Maria Magdalena a sfărâmat vasul regal cu mir de mare preț asupra creștetului Mântuitorului. Pentru ce risipa asta de spațiu? Nu vrem afluență, vrem absență! Nu vrem gălăgie, vrem liniște! Dar noi de ce facem atâta risipă de Absolut? De ce punem deasupra valoarea materială, practică, imediată și asezăm dedesubt valoarea spirituală, perenă? De ce vindem cu atâta ușurință alimentul spiritual pentru un ”blid de linte”? O, dacă am ști cine vine să ne ”tulbure” liniștea, cine vine să ne ”înghesuie”, tocmai pentru a ne conferi adevărata liniște și adevăratul spațiu. Piatra de temelie, nesocotită de zidarii acestei lumi și singura care ține împreună întreg edificiul uman, vrem s-o scoatem afară din cetate, iar acesta este un răspuns general al societății noastre secularizate.
Era o necesitate reală construirea unui nou lăcaș de cult în zonă, pentru că Biserica ”Sfântul Ștefan” din cartierul Brădet este tot mai ticsită de oameni. Dacă s-ar fi făcut un club pe acest loc sau un spațiu amenajat în vederea anumitor spectacole, nu cred să fi fost multe comentarii. Nu mă înțelegeți greșit, iubesc muzica și cultura (de bun gust), dar mor când văd că nu prioritizăm corect lucrurile. Nu vom avea nici civilizație și nici cultură autentică dacă nu trecem de la omul standard la omul model, iar Biserica și Sfintele ei Taine sunt cele mai urgente lucruri pe care avem nevoie să le cunoaștem pentru salfgardarea umanității noastre, în vremuri de haos.
Gata! S-a descuiat un nou ogor al ideilor eterne! Îmi culeg și eu azurul și-mi adun poporul de gânduri, sentimente și idealuri. Plec mai departe. Fie ca acest loc să devină un șantier al convertirii inimii care să cultive în mijlocul nostru toate florile de bine !
