aprilie 23, 2026

Dinu Iancu-Sălăjanu s-a autosuspendat de la conducerea PNL Sălaj

dinu

Dinu Iancu-Sălăjanu s-a autosuspendat din funcția de președinte al PNL Sălaj. Anunțul a fost făcut de organizația județeană a formațiunii politice. Decizia sa vine la scurt timp după ce a fost plasat sub control judiciar de către procurorii DNA.

„PNL Sălaj informează opinia publică de faptul că domnul Dinu Iancu-Sălăjanu a decis să se autosuspende din funcția de președinte al filialei județene a partidului pe durata procedurilor judiciare aflate în desfășurare.

Această decizie reprezintă un gest de responsabilitate politică și are ca scop protejarea activității organizației județene, precum și menținerea unui climat de normalitate instituțională.

Domnul Dinu Iancu-Sălăjanu va utiliza toate căile legale pentru a demonstra că și-a exercitat atribuțiile cu respectarea legii.

PNL Sălaj reafirmă atașamentul său față de statul de drept, buna funcționare a instituțiilor publice și respectarea drepturilor fundamentale ale fiecărui cetățean, inclusiv prezumția de nevinovăție”, transmite Biroul de presă al PNL Sălaj.

Dinu Iancu Sălăjanu a fost dus la audieri la DNA Cluj miercuri seara, în jurul orei 21.30. Anterior, sediul instituției, precum și domiciliul acestuia au fost percheziționate de anchetatori.

Pentru șase angajați de la Consiliul Județean Bistrița Năsăud și Sălaj, procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore.

Reamintim faptul că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – până în prezent, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv spălare de bani, în contextul achizițiilor unor lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Județene Bistrița-Năsăud și Sălaj.
În cursul zilei de 22 aprilie 2026, în baza mandatelor emise de instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 69 de locații situate pe raza județelor Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iași și municipiul București, fiind vizate sediile a două instituții publice, respectiv domiciliile unor persoane fizice și sediile/punctele de lucru ale unor operatori economici. De asemenea, în executarea unui ordin european de anchetă, se desfășoară activități de percheziție domiciliară și pe teritoriul statului francez.
Acestea au avut cu sprijinul Direcției Naționale Anticorupție-Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Alba Iulia, Brașov, Iași, Oradea, Pitești, Suceava și Timișoara, EUROJUST, I.P.J. Alba, I.P.J. Cluj și I.P.J. Maramureș, S.R.P.T. Cluj-Napoca, precum și a Jandarmeriei Române.

Joi dimineața, Consiliul Județean Sălaj a anunțat că, în 24 aprilie, va fi organizată o ședință pentru desemnarea persoanei care va prelua temporar atribuțiile președintelui Consiliului Județean Sălaj.

„Ca urmare a evoluției recente a procedurilor judiciare declanșate de către Direcția Națională Anticorupție la nivelul instituției noastre și în vederea asigurării bunei funcționări a administrației județene, Consiliul Județean Sălaj face următoarele precizări:

În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (1) din Codul Administrativ, Consiliul Județean Sălaj va fi convocat în ședință extraordinară, de îndată, pentru data de 24 aprilie 2026. Pe ordinea de zi se va afla desemnarea, prin vot secret, a unuia dintre vicepreședinții instituției care va exercita, cu titlu interimar, drepturile și obligațiile corespunzătoare funcției de președinte. Această măsură este necesară pentru a asigura reprezentarea legală a instituției și continuitatea procesului decizional.

În ceea ce privește ceilalți doi angajați ai instituției față de care organele de cercetare au dispus măsuri judiciare, raporturile de serviciu, respectiv de muncă ale acestora au fost suspendate de drept, în conformitate cu legislația în vigoare și cu procedurile administrative interne.

Consiliul Județean Sălaj asigură cetățenii județului, partenerii instituționali și beneficiarii proiectelor europene sau naționale că activitatea administrativă continuă fără sincope. Toate direcțiile de specialitate sunt funcționale, iar procedurile de plată, implementarea proiectelor de investiții și serviciile publice rămân priorități absolute, fiind luate toate măsurile pentru ca acestea să nu sufere întârzieri.

Instituția noastră rămâne la dispoziția organelor de cercetare penală pentru orice solicitări ulterioare, respectând în totalitate cadrul legal și principiul prezumției de nevinovăție pe parcursul întregului proces judiciar”, precizează instituția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *