Liliana Porumb, fosta contabila a Primariei Garbou, a fost condamnata de Judecatoria Jibou la cinci ani de inchisoare cu privare de libertate, dupa ce a fost gasita vinovata de delapidarea a peste sase miliarde de lei vechi din conturile primariei, potrivit paginii oficiale de internet a instantei. Pe 6 martie 2012, femeia a fost trimisa in judecata pentru abuz in serviciu contra intereselor publice. Sentinta nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs in termen de 10 zile de la pronuntare. Ilegalitatile comise de fosta contabila au fost descoperite de politisti, care in urma cu un an au intocmit acte premergatoare inceperii urmaririi penale impotriva Lilianei Porumb, intrucat in perioada ianuarie 2008 – iulie 2011, a delapidat peste 600.000 lei din bugetul primariei. Desi se credea ca prejudiciul initial este de 250.000 lei, in urma controlului efectuat de Curtea de Conturi s-a constatat ca in perioada mai sus amintita contabila a furat peste 600.000 lei. Porumb inregistra in contabilitate cheltuieli fictive privind salariatii si acte de plata false. In baza acestora, ridica bani de la Trezorerie si ii folosea in interes personal. Pe langa delapidare, fosta contabila a fost acuzata si fals si uz de fals. Pentru a putea fi recuperat prejudiciul cauzat de Liliana Porumb, in timpul urmaririi penale a fost instituit sechestru asigurator asupra unui autoturism, a unui tractor si a casei inculpatei.
„O zgarcita care isi permitea orice”
Localnicii din comuna Garbou povestesc sub protectia anonimatului ca timp de trei ani si jumatate, cat a furat bani din conturile Primariei, contabila Liliana Porumb „nu a investit in nimic”, dar traia in lux. „A renovat casa taraneasca a soacrei din satul Calacea, la care a mai construit inca un etaj si o mansarda. La salariul ei de 10 milioane (nr. – lei vechi) isi permitea orice. Cand mergea la cumparaturi lua numai cu baxul. Un bax de sucuri, unul de pui, nu la bucata”, povestesc oamenii din Garbou. Masina nu era una de lux. Se plimba cu un Logan, masina poporului roman. Desi trei ani si jumatate a trait in lux si „isi permitea orice”, garbouanii au caracterizat-o pe fosta contabila ca fiind „o zgarcita”. Aceasta a demisionat de la Primarie pe 21 iulie 2011, imediat dupa ce au iesit la iveala ilegalitatile comise.
A delapidat 10 la suta din bugetul primariei
Judecatoria Jibou a obligat-o pe fosta contabila sa plateasca Primariei despagubiri in valoare de 607.272 de lei. Un calcul simplu arata ca fosta contabila a furat din conturile Primariei, in cei trei ani si jumatate, aproximativ 200.000 de lei pe an. Avand in vedere ca bugetul Primariei Garbou pe anul 2012 este de 2,1 milioane de lei, Liliana Porumb a delapidat anual aproximativ 10 la suta din banii comunei. primarul Garboului, Alexandru Spatar, spune ca nu stia despre „activitatile” contabilei, deoarece nu poate sa stea „in spatele fiecaruia”, mai ales ca Liliana Porumb lucra de 15 ani in Primarie si castigase increderea colegilor. Suspect este insa faptul ca cei din conducerea Primariei nu au sesizat ca anual le lipsea 10 la suta din buget.
Fosta contabila a Primariei Garbou, condamnata la cinci ani de inchisoare
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...