aprilie 9, 2026

VIDEO: Descinderi ale polițiștilor! 18 firme din Sălaj, implicate într-o fraudă de 3,5 milioane de lei!

WhatsApp Image 2026-04-09 at 11.46.42

Banii obținuți din combinații și țepe au fost investiți în imobiliare

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sălaj, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, care a produs consecințe deosebit de grave, în formă continuată (20 de acte materiale), spălarea banilor, care a produs consecințe deosebit de grave, în formă continuată, precum și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Ieri, 8 aprilie, polițiștii au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Sălaj și Cluj, ocazie cu care au fost ridicate mai multe înscrisuri necesare pentru documentarea întregii activități infracționale.

În urma perchezițiilor efectuate, două persoane au fost conduse la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că, în perioada 2019–2021, 18 societăți comerciale din județul Sălaj sau care și-au mutat sediul în acest județ, ar fi solicitat și obținut, pe nedrept, ajutor financiar printr-un program național, în valoare totală de aproximativ 3.500.000 de lei. De asemenea, pentru alte două societăți au fost solicitate fonduri, însă ajutorul financiar nu a fost decontat.

Ulterior obținerii fondurilor, acestea ar fi fost integrate și menținute în circuitul civil de către două persoane fizice și o persoană juridică, prin transferuri repetate între societăți controlate și conturi personale, în baza unor operațiuni fictive, fiind astfel amestecate cu alte disponibilități bănești, în scopul disimulării originii ilicite.

De asemenea, din investigațiile efectuate, polițiștii au stabilit că o parte din sumele obținute ar fi fost utilizate pentru achiziționarea de imobile, care ulterior au fost grevate de ipotecă și valorificate, sumele obținute fiind retrase în mod repetat și fragmentat, activitatea infracțională fiind epuizată odată cu înstrăinarea imobilelor.

În cursul serii, față de cele două persoane, respectiv o femeie de 59 de ani și un bărbat de 32 de ani, ambii din județul Cluj, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, aceștia au fost prezentați magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate, a fost aplicată măsura sechestrului asigurător asupra a două imobile din județul Cluj, parți sociale/acțiuni a mai multor societăți comerciale, și popriri pe mai multe conturi bancare aparținând celor două persoane, până la concurența sumei de aproximativ 3.500.000 de lei.

Activitățile au beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sălaj și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *