aprilie 1, 2026

Virgil Meleg, propus antrenor secund la lotul național de box

554814535_17950768737024536_5303546357977561628_n

Prezent la Cupa României de la Brăila cu trei pugiliști de la Sport Club Municipal Zalău, Virgil Meleg a primit o ofertă din partea președintelui Federației Române de Box, aceea de a colabora cu lotul național de tineret și seniori al României. Vasile Câtea i-a propus zălăuanului să ocupe funcția de antrenor secund al lotului național de tineret și seniori, cele două loturi fiind comasate.

„Am purtat o discuție cu președintele federației, Vasile Câtea, și cu antrenorul federal, George Perțea, prin care și-au exprimat dorința de a colabora cu ei la nivelul lotului național de tineret și seniori”, ne-a informat Virgil Meleg.

Antrenorul zălăuan nu ar fi la prima colaborare cu loturile naționale ale României, acesta fiind desemnat în 2014, dar și în 2022 antrenor secund la cadeți.

În cei 22 de ani de box, Virgil Meleg a obținut o serie de rezultate prin care a făcut cinste boxului sălăjean, rămând în istorie ca „pugilistul sălăjean cu cele mai bune rezultate”. Triplu campion național la seniori, campion la tineret și juniori, medaliat de patru ori la „Centura de Aur”, dar și câștigător al primei ediții a Cupei României (2000),  Meleg s-a arătat încântat de colaborarea propusă de oficialii FRB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *