Redacția
Intr-un sat salajean, ieri, o femeie il certa aspru pe un consatean. Enervat de sfada femeii, omul s-a uitat la mine si mi-a spus: „Ati vazut filmul Ion? Daca nu exista personajul nebunei satului, Valeria Seciu nu ar fi aparut in film”. Direct, omul nu a facut-o nebuna pe femeie, ci a apelat la o poveste pentru a-si demonstra opinia. Este, intr-un fel, exact ce se intampla in societatea romaneasca. Intre vechiul prafuit al conduitei sociale de sorginte comunista si asa-zisa evolutie a societatii modern – capitaliste, avem de-a face cu o schimbare de termeni, dar nu de situatii. In urma cu ceva vreme, cand se dadea un exemplu de conduita rea, se facea apel la sorgintea burgheza sau la apucaturile chiaburilor. Acum, „nebuna satului” este folosita pentru a-si justifica neputintele sociale, politice, administrative. Intotdeauna se gaseste o nebuna a satului care strica lucrurile. Cel putin in aparenta. Pentru ca sintagma este folosita pentru a da vina pe cel neputicios ca incurca lucrurile. Tapul ispasitor. Raul cel mare, asa cum il vede societatea romaneasca, vine de la Traian Basescu. El a cumulat nemultumirile populatiei si el este, acum, „nebunul satului”. L-ati vazut pe Victor Ponta sa vina si sa spuna: „de maine maresc salariul minim pe economie”? Eventual, o sa vina si o sa spuna: „am vrut sa maresc de maine salariul minim pe economie, dar nu pot ca nu ma lasa Traian Basescu”. Astfel isi justifica neputinta de a ridica veniturile romanilor, dand vina pe „nebunul satului”. Asa cum, la randul sau, Traian Basescu nu a putut sa faca ce a promis pentru ca nu-l lasa Adrian Nastase, Calin Popescu Tariceanu, cei 322 de parlamentari care l-au suspendat prima data sau, in ultima perioada, FMI-ul. Doar ca ei nu mai folosesc jignirile directe si nu se porcaiesc neaos, romaneste, ci parcurg o evolutie a jignirii, erudindu-se in acest sens. Si nu se jignesc neaparat intre ei, ci ne jignesc pe noi, luandu-ne de „prostii satului”.
Alina Rad
