Incepe o noua sesiune de promisiuni si momeli. De data asta se alege noul Parlament si cei ce se autodenumesc politicieni incep de pe acum sa se miste, sa ne arate ca au muncit deja pentru noi si ca intentiile lor au fost bune, dar nu i-au lasat ceilalti. Ceilalti fiind cei care au fost la putere si sunt in opozitie acum. Sau invers. Se rotesc la putere periodic si intotdeauna, cand sunt in opozitie, promit. Promit ca vor face sa curga lapte si miere pe vaile Salajului. Ca fac si dreg. Ca sunt singurii care lucreaza pentru noi. Ca vor si pot sa ne faca mult bine. Curios ca atunci cand au fraiele puterii, uita ce inseamna bine pentru noi. Atunci stiu doar ce e bine pentru ei. Si mereu se scuza ca nu pot din diferite motive. Ei nu inteleg ca ii trimitem la guvernare ca sa poata, nu sa gaseasca motive penru care nu pot. Ii trimitem sa gaseasca solutii pentru rezolvarea crizei, pentru masuri economice care sa genereze locuri de munca si un trai mai bun, nu mai prost. Pentru ca de incapabili ne-am saturat. Si de oportunisti politici. Cum ar putea ei, aceiasi, sa ne scoata la vot in decembrie? Ce-ar putea sa ne promita, inafara de un lung sir de scandaluri politice? Si ce-am putea sa votam inafara de declaratii politice fara nicio legatura cu realitatea? Clasa politica s-a reformat de atatea ori in ultimii ani incat nici ei nu mai stiu ce fel de politica fac. Insa noua ne cer sa fim corecti si sa votam. Dar ce?