Din „cercul de suspecti” anuntat de IPJ Salaj la o zi dupa incident a facut parte doar liderul galeriei HC Zalau.
Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Salaj nu a reusit inca sa afle cine a vandalizat, in urma cu o saptamana, autocarul echipei de handbal Oltchim Ramnicu-Valcea, in timp ce era parcat in fata hotelului Porolissum din centrul Zalaului, desi imediat dupa incident reprezentantii IPJ spuneau ca au deja un cerc de suspecti si ca vor face public rezultatul anchetei. Numai ca „cercul de suspecti” al politistilor zalauani a fost constituit dintr-o singura persoana – liderul galeriei Handbal Club Zalau, Cornel Mandrut, cunoscut drept Gicu, iar reprezentantii IPJ nu au mai dat publicitatii nicio informatie.
Purtatorul de cuvant al IPJ Salaj, Tincuta Dumuta, a declarat ieri pentru Graiul Salajului ca „nu se stie inca nimic” legat de vandalizarea autocarului si ca va reveni cu informatii cand le va obtine. In urma cu o saptamana, acelasi reprezentant al IPJ declara ca „politistii au constatat ca pe autocar au fost scrise cu spray colorat literele HCZ. Pe timpul noptii, autocarul a fost parcat in fata hotelului, nu in parcarea pazita a acestuia. Avem deja un cerc de suspecti si, dupa audierea acestora, vom putea preciza cine se face vinovat de aceasta fapta”.
Liderul galeriei HC Zalau a postat declaratia sa pe pagina de socializare, in care spune ca nu se afla pentru prima data in situatia de a fi luat la intrebari de autoritati. „Am ajuns in fata Hotelului Porolissum in jurul orei 9.00, dupa ce am fost sunat de un angajat al Jandarmeriei. Sincer, nu cred ca cineva din galerie ar fi putut face asa ceva. Am fost informat ca si pe Meses au fost scrise, pe marginea drumului, tot felul de mesaje, la fel ca anul trecut. Si in 2011 am fost luat eu la raspundere si pana la urma s-a adeverit ca nu a fost nimeni din galerie. Cred ca cei din galerie nu au nici acum nicio legatura cu aceste mesaje sau cu ceea ce a aparut pe autocarul Oltchimului. Nici mie nu mi se pare normal ca rivalitatile sa duca pana la asemenea gesturi”, este de parere Cornel Mandrut.
Amintim ca autocarul echipei valcene de handbal, aflata in urbea de la poalele Mesesului pentru a disputa un meci cu HC Zalau, a fost inscriptionat, in noaptea de marti spre miercuri, cu spray colorat pe partea dreapta. Reprezentantii Oltchimului spuneau ca pagubele se ridica la suma de 30 de mii de lei, pentru ca autocarul trebuie revopsit.
Clubul HC Zalau nu raspunde pentru incident
Antrenorul HC Zalau, Gheorghe Tadici, a declarat pentru Graiul Salajului ca HC Zalau nu are cum sa raspunda pentru acest incident, pentru ca nu este implicat. Nici macar galeria, daca ar fi sa fie implicata, nu are legatura cu clubul, pentru ca nu este organizata prin intermediul clubului. In plus, din datele pe care le are, Tadici spune ca vopseaua cu care a fost inscriptionat autocarul a fost curatata si nu a fost nevoie de revopsirea mijlocului de transport al echipei valcene.