Cele doua formatiuni politice „fug” de colegiul Cehu Silvaniei, care in mod traditional este castigat de UDMR.
Liderii USL Salaj s-au intalnit la sfarsitul saptamanii trecute pentru a-si imparti candidaturile la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Potrivit principiului paritatii, atat PSD, cat si PNL, au dreptul sa numeasca fiecare doi candidati pentru Camera Deputatilor si unul pentru Senat. Conducerea centrala a Uniunii a decis ca actualii parlamentari au prioritate la alegerile generale din 9 decembrie, astfel ca cei trei parlamentari social-democrati de la Salaj isi pot pastra colegiile. In judetul nostru, USL are trei parlamentari: doi deputati – Iuliu Nosa (PSD) ales in colegiul Jibou si Mirel Talos (PNL) ales in colegiul Zalau – si un senator – Gheorghe Pop (PSD) ales in colegiul Zalau – Jibou. Astfel, negocierile s-au purtat pentru cele doua colegii de deputat – Simleu si Cehu, respectiv pentru colegiul de senator Simleu – Cehu. „La sfarsitul saptamanii trecute s-a discutat impartirea colegiilor, iar in perioada urmatoare vom desemna candidatii. Pe principiul paritatii, fiecare partid ia doua colegii de deputat si unul de senator”, spune presedintele PSD Salaj, Tiberiu Marc. Daca pentru colegiul Simleu – Cehu jocurile sunt deja facute si PNL va desemna candidatul la Senat, marea batalie interna se da pentru deputatul de Simleu. Nimeni nu isi doreste colegiul Cehu la Camera Deputatilor pentru ca acesta concentreaza aproape toate comunele cu primari UDMR. „La Camera Deputatilor sunt doua colegii libere. In colegiul Simleu Silvaniei avem noua primari, iar Cehu Silvaniei a fost delimitat in asa fel incat sa cuprinda majoritatea comunelor maghiare. Inca sunt discutii in ce priveste candidatul USL in colegiul Simleu”, a adaugat Marc. Unul dintre numele vehiculate pentru o candidatura in colegiul Simleu, din partea USL, este cel al lui Ionel Ciunt, secretarul organizatiei judetene a PSD.
Numarul de parlamentari poate creste cu peste o suta
Numarul parlamentarilor din viitorul legislativ ar putea creste cu peste o suta, conform prevederilor actualei legi pentru alegerea parlamentarilor si in conditiile in care o formatiune politica va detine peste 50 la suta din voturi, a declarat duminica, pentru Agerpres, Alexandru Radu, fost vicepresedinte al Autoritatii Electorale Permanente (AEP). „Calcule estimative si simularile efectuate de echipa mea de cadre didactice atesta faptul ca este posibil ca numarul parlamentarilor in noua legislatura sa ajunga la peste 550”, a spus Alexandru Radu. Varianta cresterii numarului de parlamentari este impartasita si de catre presedintele PNL Salaj, Radu Capilnasiu. „Teoretic este posibil si dupa anumite simulari se pare ca va creste numarul de parlamentari. Este probabil ca in conjuctura actuala USL sa obtina majoritatea in mai multe colegii, iar la redistribuire sa se suplimenteze numarul de locuri”, a precizat Capilnasiu.
Radu Capilnasiu: „Viitorul deputat de Simleu va fi din USL”
Dupa ce la alegerile locale PNL a desemnat candidatul la Primaria Simleu, iar PSD la cea din Cehu, liberalii isi doresc ca viitorul candidat al USL in colegiul Simleu sa fie desemnat tot de ei. „Colegiul Cehu, in mod normal, e destul de dificil”, este explicatia presedintelui PNL Salaj, Radu Capilnasiu, care mai spune ca „viitorul deputat de Simleu va fi din partea USL”. „Nu este o certitudine, este mai degraba o dorinta”, adauga liderul liberal.