„Au blocat drumul cu o sfoara cu inele de fier. Patru tineau lantul intins pe mijlocul drumului si ceilalti aruncau cu pietre”.

Pe 16 august, un grup de 19 cetateni straini, cu cetatenie canadiana, austra-liana, britanica si neo-zelandeza pornesc intr-un tur al Europei pe bicicleta, urmand ca pe 29 octombrie sa ajunga la Istanbul. Sambata dimineata, turistii straini au plecat de la Baia Mare cu destinatia Cluj Napoca. Intre localitatile Surduc (Salaj) si Garbau (Cluj) biciclistii au fost atacati de un grup numeros de tigani. Tony Knott, in varsta de 67 de ani, din Canada, a fost lovit cu o caramida in bratul stang si a suferit o fractura. Acesta povesteste cum tiganii din Surduc le-au pregatit o ambuscada, trasa parca la indigo cu batalia de la Posada, din anul 1330. „Mergeam pe marginea drumului, in coloana, am vazut copii si adulti care pareau ca ne asteapta, cand am ajuns la 15 pasi de ei au ridicat o sfoara in mijlocul drumului care avea inele de fier, undeva cam la un metru inaltime. Noi ne-am oprit dupa care ne-au atacat. Eu mi-am abandonat bicicleta si au venit dupa mine. Am incercat sa ii alung si sa o salvez pe sotia mea. Erau vreo zece persoane. Aveau in maini pietre si tot felul de lucruri. Eu voiam sa ma ridic si sa imi iau bicicleta. In acel moment m-au atacat din nou. O femeie cu un copil in mana a luat o lopata si m-a atacat din nou. Unii copii au venit impreuna cu acea femeie. Aveau pietre in maini si au aruncat in mine. Un copil de 10 ani a venit spre mine si a aruncat cu o caramida. Atunci mi-am ridicat bratul sa opresc caramida sa imi protejez capul si atunci mi-am rupt mana”, povesteste cana-dianul Tony Knott, citat de evz.ro. Victima atacului tiganilor spune ca nu este suparat pe romani si pe Romania si de aceea nu a depus plangere. „Reputatia Romaniei ca destinatie turistica este afectata grav. Cea mai mare paguba suferita este mana mea rupta. Pierd banii investiti in aceasta vacanta, iar ego-ul meu este afectat de cele intamplate. Voi continua calatoria in masina”, a mai spus canadianul.
Turistii straini atacati de tigani la Surduc povestesc clipele de cosmar
„Tiganii erau interesati de bagajele noastre”
Dupa ce au fost atacati de tiganii din Surduc, in ajutor lor a sarit Rick Price, primul care a auzit strigatele disperate ale celor doi canadieni. Turistul dezvaluie care a fost adevaratul motiv al atacului. „Au incercat sa ne atace si pe noi. Cand m-am intors, l-am vazut pe Tony ca se lupta cu o tiganca care voia sa ii fure rucsacul. Apoi a luat o piatra si a aruncat-o spre colegul nostru. Am sunat la Politie si mai apoi pe ceilalti din convoi carora le-am spus ce se intampla. Tiganii erau interesati de bagajele noastre. Patru tineau lantul intins pe mijlocul drumului si ceilalti aruncau cu pietre. Voiau doar bagajele noastre”, spune Rick Price, potrivit sursei citate anterior.
Politia: „Turistul strain a aruncat cu pietre spre copii”
In urma incidentului petrecut la data de 14 septembrie, in localitatea Surduc, dupa audierea turistilor straini implicati in eveniment, Politia Salaj sustine ca „cetateanul canadian si sotia acestuia au fost printre primii turisti care au trecut prin localitatea Surduc, in jurul orei 12.00, iar in momentul producerii incidentului, in acel loc s-au aflat doar ei, nu tot grupul de 19 persoane, care era dispersat pe aproximativ 20 de kilometri”. Sotii Knott au declarat ca, in timp ce se indreptau spre iesirea din localitate, la un moment dat, au vazut mai multi copii care au intins o sfoara peste drum, pentru a le bloca trecerea. Cei doi s-au oprit si, in acel moment, trei dintre copii s-au dus spre bicicleta femeii, unul a tras de geanta care era fixata pe portbagaj, insa nu au reusit sa o ia. Sotul acesteia a coborat de pe bicicleta, pentru a o ajuta, moment in care copiii s-au indepartat si turista a plecat mai departe. „Spre cetateanul canadian au fost aruncate atunci mai multe obiecte contondente, o piatra l-a lovit in casca de protectie, iar o caramida in bratul stang, turistul aruncand, la randul sau, cu pietre, dupa care copiii s-au indepartat si acesta a plecat. Dupa aproximativ doi kilometri, s-au intalnit cu alti membri ai grupului si l-au anuntat despre incident telefonic pe ghidul grupului, in jurul orei 13.15, cerandu-i sa sune la 112 si sa solicite sprijinul politiei, pentru ca ceilalti turisti sa poata trece in siguranta prin localitatea Surduc. Cetateanul canadian a precizat ca nu i-a cerut ghidului sa solicite, prin apelul la 112, o ambulanta, pentru ca nu a simtit dureri la mana stanga decat dupa ce a mai parcurs cativa kilometri”. Politistul care s-a deplasat la fata locului l-a intalnit doar pe cetateanul italian P. Rick, care a relatat ca doi turisti au fost atacati cu pietre de mai multi copii, insa acestia si-au continuat drumul si au declarat ca nu doresc sa formuleze nicio plangere, solicitand doar sprijin pentru a putea trece in siguranta prin locul unde s-a produs incidentul.
„La finalul audierilor, cetateanul canadian a declarat ca nu doreste sa depuna plangere pentru vatamarea corporala suferita. In lipsa plangerii prealabile, actiunea penala nu poate fi pusa in miscare pentru infractiunea de lovire si alte violente. In continuare, politistii efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de furt”, a declarat Tincuta Dumuta, purtatorul de cuvant al IPJ Salaj.