Printre cele mai importante obiecte cinstite de crestini este Sfanta Cruce. La inceput, crucea nu a apartinut crestinilor, ci era instrumentul de tortura al facatorilor de rele, in dreptul penal roman. Pe ea erau rastigniti oamenii socotiti cei mai de jos, sclavii. Cel mai mare masacru al acestora in omenirea antica a fost inabusirea rascoalei lui Spartacus. Printre cei peste o suta de mii de morti, majoritatea au fost rastigniti pe cruce, in frunte cu conducatorul lor. Crucea ca pedeapsa pentru ucigasi si raufacatori este cunoscuta si la evrei-inainte si in timpul vietii Mantuitorului. La grozavia de neimaginat a chinurilor trupesti se adauga ingrozitoarea incarcatura morala a acestui supliciu, rastignirea fiind rezervata pentru scelerati, cum ar fi cazul lui Baraba si cei doi talhari rastigniti impreuna cu Mantuitorul. Mai mult, evreii vedeau in cel rastignit, atarnat pe lemn un ,,blestematI: ,,Blestemat este inaintea Domnului tot cel spanzurat pe lemnI(Deut.). Cum se stie, Domnul Iisus a fost rastignit intre doi talhari, dupa ce singur si-a dus crucea pe dealul Golgota, aproape de Ierusalim. Dupa punerea in mormant a lui Iisus, fariseii si carturarii au ingropat si Crucea Domnului pentru a sterge amintirea ei din memoria martorilor oculari ai acelor zile dramatice. Caderea Ierusalimului si distrugerea templului (69-70 d.Hr.) a acoperit cu praf si cenusa dealul Golgotei, iar apoi imparatii romani au ridicat aici in stanca respectiva un templu in cinstea zeului Jupiter. Persecutorii crestinilor au continuat sa rastignesca pe marturisitorii credintei, dar de acum, pentru crestini, Crucea a devenit sfanta, altarul sfant al Jertfei lui Hristos si al impacarii cu Dumnezeu: ,,si sa-i impace cu Dumnezeu pe amandoi, uniti intr-un singur trup prin cruce, omorand prin ea vrajmasiaI(Efes. 2,16). Imparatul Constantin cel Mare, inainte de victoria asupra lui Maxentiu (312 d.Hr. ) a vazut pe cer semnul Sfintei Cruci, cu inscriptia ,,Prin acest semn vei invingeI. si intr-adevar a castigat batalia. De atunci, pe steagurile ostilor romane, in locul vechilor simboluri romane, care indemnau la varsare de sange, a aparut Crucea ca semn al biruintei si impacarii. Mama imparatului, Elena, cu o intuitie clara si cu evlavie coplesitoare, era mereu framantata de gandul la Crucea pe care a fost rastignit Domnul Iisus. Asa ca, dupa Edictul de la Milan( 313 d.Hr.) a inceput cercetarile. Vechile scrieri au fost descifrate, planurile cetatii Ierusalimului refacute, iar imprejurimile studiate. Osteneala lucratorilor ce sapau si rugaciunile fierbinti ale Sfintei Elena si episcopului Macarie au dus la aflarea celor trei cruci de pe Golgota. Imparateasa si episcopul s-au rugat sa li se descopere care din cele trei cruci este a Domnului Iisus. Traditia spune ca o tanara fata ce murise, a fost adusa si cand s-a atins de Crucea Domnului, tanara a inviat, descoperindu-se astfel ca aceasta era Crucea cea adevarata. Sfanta cruce a fost ridicata cu mare evlavie si dusa in cetate, unde s-a construit o biserica in cinstea ei, si de atunci Praznicul Inaltarii Sfintei Cruci a trecut in cinstirea tuturor crestinilor, pana astazi. Acest fapt s-a petrecut la 14 septembrie 327 d.Hr.
Inaltarea Sfintei Cruci inseamna si impacarea omului cu Dumnezeu, impacarea omului cu natura, impacarea omului cu semenul. La sfarsitul lumii, semnul Crucii se va arata intai, prevestind Judecata de apoi si transformarea intregului univers(vezi Matei 24,30).