Juniorii de la Dinamyc s-au calificat în turneul semifinal al Campionatului Național
Echipa de juniori 1 a Clubului Dinamyc Zalău a obținut calificarea în turneul semifinal al Campionatului Național, clasându-se pe locul doi în grupa C la finalul sezonului regulat. Prima parte a campionatului s-a încheiat la finele săptămânii trecute, când handbaliștii pregătiți de Adriana Ștefănescu au învins cu scorul de 44 – 39, pe teren propriu, LPS Bihorul Oradea.
Zălăuanii au preluat din start conducerea, iar la pauză au intrat la vestiare cu avantaj de trei goluri, 22 – 19. La reluarea, jocul Zalăului aa arătat și mai bine, iar în minutul 43, Dinamyc s-a desprins la șapte goluri, 33 – 26. Până la final, bihorenii s-au apropiat la cinci puncte, însă Dinamyc a obținut o victorie fără emoții, al șaptelea succes din sezonul regulat, acumulând 14 puncte.
Pe lângă faptul că a obținut calificarea în turneul semifinal, Dinamyc Zalău a oferit și golgeterul sezonului regulat în această serie, prin Nicolas Butnaru, care a marcat 159 de goluri în 10 meciuri. Nicolas evoluează și în Divizia A, unde a înscris 127 de goluri în 14 meciuri.
Pe primul loc în Seria C la finalul sezonului regulat se situează Potaisa Turda, cu zece victorii din tot atâtea partide.
La turneul semifinal vor evolua 16 echipe, care vor fi împărțite în patru grupe a câte patru echipe. Turneul semifinal este programat în perioada 1 – 3 aprilie.
Lotul Dinamyc Zalău: Alexandru Socaciu, David Prycop, Ștefan Varvari – Alexandru Boca, Darius Moldovan, Denis Donca, Nicolas Butnaru, Bogdan Groza, Alexandru Pașcalău, Nicolae Ienciu, Daniel Șerban, Marco Apostu, Valentin Emu, Lucas Ștefănescu. Antrenor: Adriana Ștefănescu
