martie 10, 2026
e43d646254585c87fb946f8836b6a2c8

Ziua bună, dragi cititori!

Un învățat ținea în biroul său un enorm ceas cu pendul care la fiecare oră suna cu o încetineală solemnă, dar și cu zgomot mare.

  • Dar nu vă deranjează? a întrebat un student.
  • Nu, a răspuns învățatul. Pentru că astfel, după fiecare oră, sunt constrâns să mă întreb: ce am făcut cu ora abia trecută?

Bruno Ferrero (365 de povestioare pentru suflet)

„Mai mult se cade a defăima orice lucru decât timpul. Cine a pierdut aurul îl mai poate câștiga, cine și-a pierdut timpul, nu-l mai poate câștiga niciodată.” – Sf. Augustin

Dragilor, timpul este cea mai mare avere a unei zile și una dintre cele mai importante resurse de care noi oamenii dispunem. Astăzi trăim într-o epocă în care toți suntem mereu într-o criză totală de timp. Timpul care odată ne prisosea, acum a ajuns să fie la limită. Am ajuns sa vânăm secundele, să ne luptăm din răsputeri să eficientizăm fiecare acțiune, timpul parcă a devenit o piatră de încercare pentru omenire.

În toată această luptă cotidiană, să ne asigurăm că maniera în care întrebuințăm timpul este ziditoare pentru timpul veșnic. Pendula arată clipa, dar infinitul îl arată Dumnezeu.

O zi minunată! Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *