Încep concedierile prin Prefecturile din toată țara
Ministerul de Interne a anunțat oficial demararea procedurilor de reorganizare a structurilor administrative din prefecturi, proces care va duce la diminuarea schemelor de personal și, implicit, la plecarea unor angajați din sistem. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de eficientizare a aparatului administrativ și de reducere a cheltuielilor bugetare la nivelul instituțiilor publice.
În 6 martie, a fost emis Ordinul Ministrului Afacerilor Interne care stabilește numărul maxim de angajați din fiecare prefectură din țară.
„La stabilirea noilor scheme, au fost avute în vedere criterii obiective precum numărul actelor administrative emise ori adoptate de autoritățile administrației publice locale supuse verificării legalității de către prefect, numărul unităților administrativ-teritoriale existente în cadrul fiecărui județ, numărul dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată în care Instituția Prefectului are calitatea de parte, populația, nivelul de dezvoltare al județelor în contextul activităților ce se desfășoară în cadrul acestora, problemele și dificultățile cu care se confruntă, raportat la arealul geografic, volumul activităților legate de legile proprietății etc”, explică reprezentanții MAI.
În județul Sălaj, din cei aproximativ 40 de angajați ai instituției, își vor putea păstra posturile cel mult 34 de angajați, potrivit Ordinului de ministru.
Cei mai mulți angajați îi va avea Prefectura Bucureși – 45 de posturi, urmată de prefecturile din Timiș, Iași, Constanța și Cluj, cu câte 39 de angajați. Cele mai puține posturi în organigramă rămân în prefecturile din Covasna, Giurgiu și Ilfov – 33.
| Instituția Prefectuluijudețul | Număr posturi |
| Covasna | 33 |
| Giurgiu | 33 |
| Ilfov | 33 |
| Bistrița-Năsăud | 34 |
| Călărași | 34 |
| Mehedinți | 34 |
| Sălaj | 34 |
| Tulcea | 34 |
| Bihor | 35 |
| Botoșani | 35 |
| Brăila | 35 |
| Buzău | 35 |
| Caraș-Severin | 35 |
| Dâmbovița | 35 |
| Hunedoara | 35 |
| Harghita | 35 |
| Ialomița | 35 |
| Mureș | 35 |
| Neamț | 35 |
| Satu Mare | 35 |
| Sibiu | 35 |
| Teleorman | 35 |
| Vaslui | 35 |
| Vâlcea | 35 |
| Vrancea | 35 |
| Alba | 36 |
| Arad | 36 |
| Brașov | 36 |
| Gorj | 36 |
| Maramureș | 36 |
| Argeș | 37 |
| Bacău | 37 |
| Dolj | 37 |
| Galați | 37 |
| Olt | 37 |
| Prahova | 37 |
| Suceava | 37 |
| Cluj | 39 |
| Constanța | 39 |
| Iași | 39 |
| Timiș | 39 |
| Municipiul București | 45 |
sursa: MAI
