martie 9, 2026

Zalău: Start pentru modernizarea coridorului Valea Miții – Mihai Eminescu

vm

Municipiul Zalău intră într-o nouă etapă a procesului de modernizare a infrastructurii urbane, după ce administrația locală a semnat contractele de execuție pentru primele loturi din cadrul proiectului „Modernizare coridor de mobilitate urbană Valea Miții – Mihai Eminescu”. Proiectul marchează trecerea de la faza de planificare la etapa concretă de implementare, lucrările urmând să înceapă în perioada următoare.

Investiția, una dintre cele mai importante din ultimii ani în ceea ce privește infrastructura de mobilitate din oraș, este finanțată prin fonduri europene. Mai exact, proiectul beneficiază de sprijin financiar din partea Agenția de Dezvoltare Regională Nord‑Vest, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, din Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro.

Implementarea proiectului va contribui la fluidizarea circulației, la creșterea siguranței pentru pietoni și bicicliști și la îmbunătățirea condițiilor de deplasare în oraș.

Primele lucrări vizează modernizarea străzilor Maxim Gorki, Mihai Eminescu și Vânătorilor.

Modernizare pe un traseu extins din oraș

Coridorul de mobilitate urbană va cuprinde mai multe străzi din municipiu, respectiv Valea Miții, Maxim Gorki, Nicolae Titulescu, George Coșbuc, Parcului, Mihai Eminescu (parțial) și Vânătorilor. Aceste artere vor fi supuse unui amplu proces de modernizare care va include atât lucrări de infrastructură rutieră, cât și amenajări urbane menite să transforme zona într-un spațiu mai funcțional și mai prietenos pentru locuitori.

În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări de reabilitare a părții carosabile, precum și configurarea și modernizarea trotuarelor.

Pe lângă lucrările rutiere, proiectul include și extinderea sistemului de iluminat public.

Un element important al investiției îl reprezintă construirea unor canale tehnice subterane pentru rețelele de telecomunicații. Această soluție va permite organizarea eficientă a infrastructurii de cabluri și va contribui la reducerea cablurilor aeriene, îmbunătățind în același timp aspectul urban.

De asemenea, proiectul pune un accent important pe mobilitatea alternativă și pe transportul sustenabil. Pe întreg culoarul de mobilitate vor fi amenajate piste de biciclete, menite să ofere o variantă sigură pentru deplasările pe două roți.

Pentru a încuraja utilizarea bicicletelor, în mai multe puncte de-a lungul traseului vor fi instalate rastele pentru biciclete, astfel încât acestea să poată fi parcate în siguranță.

Investiția vizează și dezvoltarea transportului public local. În cadrul proiectului va fi introdusă o linie de transport public în comun pe coridorul modernizat, iar de-a lungul traseului vor fi amenajate stații pentru autobuz.

În același timp, vor fi instalate panouri de informare pentru cetățeni și vor fi realizate elemente de accesibilitate pentru persoanele cu mobilitate redusă, astfel încât spațiul public să devină mai inclusiv.

Proiectul prevede și amplasarea de mobilier urban, iar spațiile verzi existente vor fi amenajate și integrate în noul concept urban al coridorului de mobilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *