Despre patimi și vicii

Da, despre patimi și vicii, dragi cititori. Faptul că societatea de astăzi este impregnată de ele este o realitate pe care nimeni nu o poate contesta. Deși par să îmbogățească universul ființei umane, de fapt ele nu fac decât să-l sărăcească prin caracterul lor egoist, profund antidivin, antipersonal, antirațional și antisocial.

”Una dintre anomaliile acestor zile ale civilizației”, scria prelatul american Fulton J. Sheen, ”este că deși omul dobândește un mare control asupra naturii, are un control mai mic asupra propriei persoane. El este echipat asemenea unui gigant pentru a controla forțele naturii, dar este slab ca un pigmen în controlarea forțelor patimilor și înclinărilor lui”.

Marii maeștri ai ascezei sunt deplin conștienți că în subconștientul fiecărui om se declanșează în mod aproape automat un fel de impuls întru toate asemănător principiului newtonian al acțiunii și reacțiunii. Există în fiecare dintre noi un astfel de principiu al sufletului, dar, dacă nu avem puterea de a reacționa la viciile care ne distrug, se produce în viața noastră o fisură care duce la o fundătură fără posibilitatea de întoarcere și care sfârșește ulterior în patimi și dezumanizare.

Din punct de vedere psihologic, prin patimă se înțelege, în mod obișnuit, ”suferința sau aservirea individului la anumite atitudini”. Psihologul Theodule Ribot stabilește o asemănare între patimă și instinct. Fiecare patimă mare, spune el, se aseamănă unui instinct: ea este un automatism câștigat, care, atât cât durează, reacționează cu o constantă uniformitate.

Pr. Prof. Ioan Teșu, în ”Teologia necazurilor”, scria că ”dorul” patimii sau al pătimașului este un dor de absolut, dar un absolut legat de propria sa persoană și de satisfacția sa, un dor de infinit, dar un infinit iluzoriu, care se dovedește a fi, până la urmă, neantul, cu toate tenebrele sale.

Asemănător definea patima Pr. Rafail Noica,  explicând că aceasta ”este un dor nesfârșit pe care noi îl punem la ceva foarte sfârșit” și că patima ”nu e altceva decât sfârșirea unei încercări, unei pliniri cu de-ale materiei a ceea ce este în sine o stare duhovnicească”.

Cuviosul Isaia Pustnicul spunea că dezorganizarea pe care o produc patimile și viciile în viața noastră sufletească și fizică se manifestă prin aceea că toate aceste facultăți se îngustează și se alterează, în direcția satisfacerii plăcerilor volatile, precum și a clădirii de argumente care susțin  practicile nocive.

Mulți susțin astăzi că ”suma viciilor este constantă”, sugerând că, deși dependențele și defectele unei persoane se pot schimba de-a lungul timpului, nivelul total de căutare al plăcerii fizice sau psihice rămâne neschimbat și că omul ajunge să înlocuiască un viciu cu altul. Să fie oare așa?

”Când intră Christos în inimă, patimile se mistuie. Nu mai poți nici să înjuri, nici să urăști, nici să te răzbuni, nici, nici…”, spunea Sfântul Porfirie Kafsokalivitul. Tot despre aceeași temă a suferințelor morale, Sfântul Chiril al Alexandriei recomanda: ”Așa să te împărtășesti din Euharistie: crezând că ea alungă nu numai moartea, ci bolile din noi; căci ajungând în noi, Christos adoarme legea sălbatică din mădularele trupului, aprinde evlavia față de Dumnezeu și omoară patimile”, în timp ce Sfântul Ioan de Kronstadt exulta: ”Câte binefaceri nu mi-a adus până acum credința în Christos! De câte ori nu mi-a îndreptat pornirile stâmbe ale inimii, de câte ori nu mi-a adus liniște, de câte ori nu mi-a alungat patimile!”

”Cel ce însetează să vină la Mine și să bea”, ne spune Mântuitorul Iisus Christos și ”Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie”, referindu-se la resursele și proviziile necesare de care avem nevoie pentru a fi în stare să trăim pe cele mai înalte culmi morale.

Așadar, dragilor, leacuri pentru patimi și vicii sunt, atât doar că trebuie să conștientizăm părțile întunecate ale personalității noastre și să accesăm zăcămintele de aur care ne sunt puse la dispoziție, până nu este prea tarziu.

Fiecare dintre noi este responsabil de buna desfășurare a întregului univers fizic și spiritual, iar cel mai mic gest al nostru influențează starea umanității. Să luptăm energic împotriva patimilor și a viciilor care ne stăpânesc și să colaborăm cu harul divin fără de care, da, ”suma viciilor este constantă”.

Vă invit să reflectăm împreună!