Kilometri intregi de trotuare sunt reabilitate in orasul Jibou. In zona centrala, in zona Spitalului si in cartierul Avram Iancu, firma Primariei din Jibou lucreaza inca din primavara la reabilitarea trotuarelor din oras. Potrivit primarului Eugen Balanean, lucrarile de refacere a trotuarelor din oras au inceput in luna mai a acestui an si vor fi finalizate la sfarsitul lunii septembrie. „In intentia noastra a fost sa refacem trotuarele pe o zona cat mai mare din oras, cu asfaltarea lor, sa le facem borduite, aranjate. Am alocat aproximativ doua miliarde de lei vechi din bugetul Primariei, iar lucrarile le facem cu firma noastra, SC Parc Industrial”, a precizat Eugen Balanean. Pana acum au fost amenajate peste 2.000 de metri de trotuare, in zona centrala, in zona Spitalului si in cartierul Avram Iancu. Lucrarile fac parte dintr-un program mai amplu de lucrari edilitare incepute de primarul Balanean in orasul Jibou. „Tot in zona, pe strada Libertatii, am reusit sa facem canalizarea pluviala cu rigole acoperite. Acum vrem sa finalizam trotuarele pana la sfarsitul lunii si sa vedem ce putem face si-n alte zone din oras”, a precizat Eugen Balanean.