Sălajul la răscruce: Eficiență administrativă sau supraviețuire identitară? Dilema comasării comunelor

Dezbaterea privind reorganizarea administrativă a României revine în forță în județul Sălaj, impulsionată de un model vecin și de cifre demografice implacabile. În timp ce oficialii caută soluții pentru primăriile care nu își mai pot plăti nici utilitățile, comunitățile locale se tem de pierderea autonomiei.

Precedentul Satu Mare și „scânteia” reorganizării

Recentul anunț privind unificarea voluntară a comunelor Socond și Beltiug din județul Satu Mare a creat un val de reacții în tot Nord-Vestul țării. Proiectul prevede fuziunea celor două entități sub o singură administrație începând cu anul 2028, după un referendum local. Această inițiativă este privită de mulți experți ca fiind „rețeta” pentru salvarea comunelor care au devenit nesustenabile economic, oferind un model de bune practici pentru județele vecine.

Radiografia demografică a Sălajului (1 iulie 2025)

Datele oficiale recente arată o realitate dură: județul Sălaj este extrem de fragmentat. Din cele 57 de comune, aproape o treime funcționează sub limita sustenabilității financiare. Pe de o parte, avem comunele „gigant”, precum Crasna (6.659 loc.) și Sărmășag (6.130 loc.), care demonstrează că o populație numeroasă permite investiții majore și o economie locală vibrantă.

La polul opus, se află zona critică formată din 16 comune care au sub 1.500 de locuitori. Cele mai mici unități, precum Zalha (772 loc.), Șimișna (876 loc.), Lozna (1.002 loc.) și Cristolț (1.045 loc.), se află într-o situație financiară precară. În aceste localități, veniturile proprii provenite din taxe și impozite abia acoperă un procent infim din necesarul funcționării aparatului primăriei, restul fiind subvenționat masiv de la bugetul de stat.

Viziunea oficialilor: eficiență vs. tradiție

Prefectul județului Sălaj, Claudiu Bîrsan, consideră că inițiativa este un semnal corect pentru eficientizarea serviciilor publice, într-un județ în care, la 1 iulie 2025, 14 comune aveau o populație sub 1.500 de locuitori, iar 29 de comune se situau între 1.500 și 3.000 de locuitori.

„Eu cred că exemplul comunelor din Satu Mare, care doresc să se comaseze, ar putea fi urmat şi în Sălaj, și ar fi de dorit o reorganizare administrativă, cu atât mai mult cu cât ar porni voluntar, așa, de la bază. (…) Multe primării văd că nu se pot susține și trebuie să treacă peste dispute de genul cine o să fie primar sau cine o să fie viceprimar. Sunt argumente subiective. Dacă luăm în calcul argumente obiective și o comună vede că nu se poate susține, eu zic că gestul logic e să încerce o reorganizare”, a declarat Claudiu Bîrsan.

Prefectul a reamintit că, după 1989, Sălajul a parcurs un proces invers, de separare a localităților, care a dus la fragmentarea resurselor.

„În județul Sălaj, după Revoluție, au fost niște fenomene de fărâmițare, din interese mai mult sau mai puțin politice. De exemplu, comuna Treznea s-a desprins de comuna Agrij, s-a desprins Șimișna de Rus, Boghișul s-a desprins de Nuşfalău, iar Camărul s-a desprins de Carastelec. Noi am asistat la un proces anormal și invers, de fărâmițare. Și uite unde am ajuns. La comune cu un singur sat sau cu câteva sate. Lucrurile ar trebui să se inverseze”, a subliniat reprezentantul Guvernului.

De cealaltă parte, deputatul și președintele UDMR Sălaj, Seres Denes, privește cu rezerve posibilitatea ca un astfel de model să fie agreat de populație prin referendum, invocând specificul local și dorința comunităților de a avea instituțiile cât mai aproape.

„Permiteți-mi să fiu sceptic vis-a-vis de chestiunea asta. Nu știu. Eu, în Sălaj nu văd care comunitate ar renunța la structura actuală. Pentru că îi cam cunosc și mai degrabă au vrut separare, decât unificare. Eu nu cred că în Sălaj am putea obține un referendum de reunificare, de comasare. Asta cunoscând opțiunile sălăjenilor și legarea asta de instituții”, a precizat Seres Denes.

Liderul UDMR a dat exemplul comunei Boghiș pentru a demonstra că o unitate mai mică poate fi mai eficientă în gestionarea serviciilor: „Eu am experiența Boghișului, când s-a separat de Nuşfalău. Boghișul e mult mai mic decât Nuşfalăul, dar și-a pus la punct toate serviciile necesare populației, mult mai bine decât comuna Nuşfalău, care e mult mai mare și are și venituri mult mai mari. În primul rând, trebuie să fie benefic populației, pentru că noi pentru oameni lucrăm, nu?”.

Miza economică: ce se câștigă prin comasare?

Principalul avantaj al unificării este reprezentat de reducerile masive de costuri administrative. Prin eliminarea seturilor duble de funcții de conducere (primari, viceprimari, secretari), sume importante de bani ar putea fi redirecționate către investiții în infrastructură. De asemenea, o comună mai mare obține un punctaj superior în competiția pentru fonduri europene, având o „greutate” demografică necesară pentru proiecte de anvergură precum rețelele de gaz sau apă. Totodată, un buget consolidat permite angajarea unor specialiști mai bine pregătiți, crescând profesionalismul serviciilor oferite cetățenilor și asigurând o viziune de dezvoltare pe termen lung.

Miza socială: Câce se poate pierde?

Principalul risc este cel al periferizării satelor mici. Există temerea legitimă că investițiile se vor concentra prioritar în satul care devine reședință de comună, lăsând localitățile mai îndepărtate într-un con de umbră. Un alt dezavantaj major este creșterea distanței fizice între cetățean și autoritate; pentru un vârstnic dintr-un sat izolat, mutarea sediului primăriei înseamnă un acces mai dificil la documente și asistență. Nu în ultimul rând, procesul de comasare poate duce la o diluare a identității locale, satele riscând să își piardă reprezentativitatea directă și legătura istorică cu propriile instituții administrative.

Concluzia: referendumul, „testul de maturitate”

Indiferent de argumentele economice, decizia finală aparține cetățenilor. Comasarea voluntară rămâne singura cale democratică, însă ea depinde de capacitatea comunităților de a pune în balanță orgoliul local și necesitatea dezvoltării. Până în 2028, Sălajul rămâne un mozaic de tradiții, unde drumul spre modernizare trece prin cabina de vot.