februarie 12, 2026

Ministerul Educației a avizat structura finală a anului școlar 2026–2027

structura-an-scolar-2023-2024-modificata-incepe-scoala-vacanta-elevi-817151

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat aprobarea formei finale a structurii anului școlar 2026–2027. Elevii vor începe cursurile pe 7 septembrie 2026, iar acestea se vor încheia pe 18 iunie 2027. Anul școlar va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri.

Potrivit calendarului aprobat, săptămâna de vacanță stabilită la decizia inspectoratelor școlare județene și al Municipiului București va fi programată în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027. Fiecare unitate de învățământ va comunica elevilor și părinților, până la 1 aprilie 2026, perioada exactă aleasă la nivel județean.

Programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027, fiind incluse în cele 36 de săptămâni de cursuri.

Ministerul a precizat că propunerile privind începerea anului școlar la 15 septembrie și încheierea la 15 iunie, precum și cele privind eliminarea sau comasarea programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, nu au fost adoptate.

Reprezentanții instituției subliniază că eliminarea celor două programe nu ar fi dus la reducerea numărului de săptămâni de cursuri, deoarece acestea sunt deja incluse în totalul celor 36 de săptămâni.

De asemenea, începerea cursurilor cu o săptămână mai târziu ar fi determinat decalarea finalului de an școlar până la 25 iunie 2027, ceea ce ar fi atras după sine amânarea examenelor naționale, respectiv Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2027. Ministerul consideră că menținerea actualului calendar este în interesul elevilor, pentru a evita întârzieri în etapele ulterioare, precum admiterea la liceu sau la facultate.

Menținerea programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” este justificată prin rolul lor în îmbinarea teoriei cu aplicațiile practice din viața de zi cu zi. Ministerul arată că obiectivele acestor programe pot fi atinse prin activități gratuite, organizate în școli, utilizând resursele existente.

Instituția face apel la unitățile de învățământ să valorifice aceste oportunități în beneficiul elevilor și al comunității educaționale, subliniind că astfel de activități pot sprijini atât învățarea în contexte nonformale și dezvoltarea socioemoțională, cât și consolidarea parteneriatului dintre școală, părinți și comunitate.

Ordinul oficial privind structura anului școlar 2026–2027 va fi publicat pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării după apariția acestuia în Monitorul Oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *