februarie 12, 2026

A doua opinie medicală, decontată de stat

spital

Pacienții asigurați ar putea beneficia, în curând, de posibilitatea de a solicita o a doua opinie medicală, fără costuri suplimentare. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege care completează Legea drepturilor pacientului.

Potrivit inițiativei legislative, pacienții asigurați vor putea cere o a doua opinie medicală, iar consultația va fi decontată de stat, pe baza analizelor deja efectuate. Practic, pacientul nu va fi nevoit să repete investigațiile și nici să suporte cheltuieli suplimentare pentru a confirma sau clarifica un diagnostic.

Deputatul sălăjean Ionel Ciunt a subliniat importanța acestei măsuri, arătând că sistemul de sănătate trebuie să fie mai aproape de oameni, în special în momentele dificile.

„În domeniul sănătății, oamenii au nevoie de un sistem care să îi sprijine cu adevărat, nu să îi lase să se descurce singuri atunci când trec prin momente dificile. În acest context, am votat un proiect de lege care aduce mai multă siguranță pentru pacienți. Pacienții asigurați vor avea posibilitatea de a solicita o a doua opinie medicală, iar aceasta va fi decontată de stat, pe baza analizelor deja efectuate. Este o măsură de bun-simț, care înseamnă mai multă încredere în actul medical și mai mult respect pentru oameni. Sănătatea trebuie să rămână o prioritate, iar fiecare pas care aduce sistemul mai aproape de nevoile pacienților este un pas în direcția corectă.”, a declarat deputatul.

Posibilitatea de a obține o a doua opinie medicală este considerată, în multe state europene, un standard de bună practică. În România, până acum, pacienții care doreau confirmarea unui diagnostic erau nevoiți, de cele mai multe ori, să suporte costurile unei noi consultații, să stea la coadă pentru noi bilete de trimitere sau să refacă investigațiile.

Noua prevedere schimbă această situație. Pacientul asigurat va putea solicita o a doua evaluare, iar aceasta va fi decontată, folosind rezultatele analizelor deja realizate. Măsura reduce presiunea financiară asupra bolnavilor și poate preveni erori de diagnostic sau tratamente nepotrivite.

Pentru pacienții care primesc diagnostice serioase sau care implică intervenții complexe, accesul la o a doua opinie poate face diferența între un tratament corect și unul nepotrivit. În același timp, măsura poate contribui la creșterea calității serviciilor medicale și la consolidarea relației dintre pacient și medic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *