5 Februarie: Ziua de doliu a democrației românești. Comemorarea martirilor Iuliu Maniu și Ion Mihalache
5 februarie este o zi de profundă tristețe și reculegere pentru toți cei care regăsesc în principiile și valorile adevărate ale acestui neam un reper moral, reaminteşte Fundaţia Corneliu Coposu, joi, într-o postare pe Facebook.
Este ziua în care îi plângem pe cei care au plătit prețul suprem pentru libertatea noastră, striviți de un regim care s-a temut de demnitatea lor.
Acum 73 de ani, la 5 februarie 1953, în bezna rece a închisorii de la Sighet, pleca la Domnul Iuliu Maniu, făuritor de țară, apărător neclintit al credinței și al neamului românesc.
Moartea „Sfințeniei Sale” – așa cum era supranumit cu respect – a fost anunțată la București printr-un mesaj de o cruzime birocratică cutremurătoare: „În celula nr. 3 s-a stins lumina”. Directorul penitenciarului raporta astfel stingerea celui mai mare om politic al României moderne.
Lumina din celula 3 era Iuliu Maniu, membru de onoare al Academiei Române, președintele Consiliului Dirigent, prim-ministru al României în trei legislaturi, președinte de partid, parlamentar la Budapesta și București, om de stat.
Mărturia jurnalistului Nicolae Carandino, colegul său de celulă, rămâne o pagină de aur și durere în istoria noastră: „Maniu pleca spre groapa comună şi gloria eternă… Păstrez imaginea lui pe improvizatul catafalc al patului de fier atunci când i-am închis pleoapele şi când, pentru întâia oară, a putut cineva să-l vadă cu capul plecat.”
A dorit să-și doarmă somnul de veci la Bădăcin, dar până acum nu s-a întâmplat, trupul lui se odihnește într-un mormânt neștiut, departe de țarina lui.
Zece ani mai târziu, în aceeași zi blestemată de 5 februarie 1963, în infernul de la Râmnicu-Sărat, murea ucis mișelește de către călăii săi Ion Mihalache. Mărețul orator al PNȚ, apărător fidel al celor asupriți, a rămas până în ultima secundă dedicat trup și suflet cauzei naționale și omului pe care l-a admirat nespus, Iuliu Maniu. A urmat aceeași cale a martiriului, refuzând să se lase îngenuncheat.
Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace!
