Crima: o nebunie antisocială

Dragi cititori, viața noastră est un dar de la Dumnezeu, este cea mai înaltă capodoperă a creației, este vocație sacră. Viața nu este o enigmă, un nonsens, un produs al proceselor naturale, ci o  realitate cu un scop precis, o luptă neostoită pentru nemurire și pentru atingerea marelui potențial uman. Viața este ”dreptul drepturilor”, susține Declarația Drepturilor Omului, adica cel mai mare drept care le subordonează în ultimă instanță pe toate celelalte.

Internalizez un sfâșietor sentiment de durere văzând ceea ce se întâmplă în jurul nostru…oameni care iau viața altor oameni și, mai absurd și dureros, copii care iau viața altor copii.

Cu toții am auzit de tragedia de la Cenei (și de alte întâmplări similare) care nu este numai tragedia acestor familii și ale copiilor lor, ci tragedia noastră, a tuturor. Este o dramă care ne așază fiecăruia dintre noi oglinda conștiinței. Această tragedie nu este altceva decât rezultatul distorsionărilor morale, a familiilor rupte-n două, a unei educații trunchiate și a unei societăți bolnave. Ne confruntăm cu cazuri de violență extremă în rândul copiilor și a adolescenților și luăm tot mai mult calea Occidentului, a statelor dominate de paradigma ”permisivă” care legiferează anormalul, comportamentele nocive, iar când ele distrug, se cer terapii stufoase și bani mulți. Ce este crima și de ce oamenii ajung să recurgă la astfel de orori?

Crima este o formă de nebunie antisocială, impulsionată de mânie, agresivitate , ură, dar și de frică, iar acestea pornesc din debilitatea umană corelată și dezvoltată de nervozitate exagerată, precum și de temperamentul prea energic și prea impulsiv. Crima reprezintă un eșec al adaptării, al conservării și al dezvoltării personalității umane raportate la lume. Dacă nu reușim să învingem conflictele care se ivesc, acestea degenerează în anxietate, autodistrugere, mânie, iar aceste patologii duc la sadism, care devine izvorul principal al crimei.

În înțelepciunea vechilor greci, cele trei valori -”Adevărul, Binele, Frumosul” erau simbolizate prin dansul armonios al muzelor, pe când vântul, focul și apa, ca intemperii ale naturii, reprezentau dansul dezlănțuit al Furiilor. În spectrul spiritual, Furiile reprezentau dezordinea, deșănțarea, nebunia și crima, în timp ce binele care exprima sănătatea era redat prin adevăr, dreptate, bunăstare.

În spațiul literar și dramaturgic găsim adesea zugrăvită imaginea crimei în nuvela lui I.L. Caragiale, ”O făclie de Paști”, în pieasa de teatru a aceluiași scriitor, ”Năpasta”,  în poezia lui Victor Hugo care vorbește de ”ochiul lui Dumnezeu” ce-l urmărea pe Cain, în romanul ”Crimă și Pedeapsă” a lui Feodor Dostoievski, în scrierile lui Aleksanr Puskin și William Shakespeare, în”Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici. Peste tot, crima este cauzată de mânie, ură, dar și de iubire, gelozie și alte diverse interese, ea încheindu-se mereu cu mustrări de conștiință și nebunie.  

Privind fenomenul crimei, psihanaliștii consideră că aceasta nu este decât expresia iubirii împiedicate în manifestarile ei. Ei consideră de asemenea că agresivitatea ce conduce la crimă este un răspuns observat prin învățare sau imitare. Cauzele agresivității pot proveni atât dintr-o personalitate egocentrică, incapabilă să suporte frustările, dar și din absența totală sau parțială a disciplinei (educația). Finalitatea vieții prin crimă provine de multe ori dintr-o dramă sufletească care umbrește discernământul și orice licărire de luciditate.

Având o conducere teocratică, porunca ”Să nu ucizi” din Decalog reprezenta Legea lui Dumnezeu menită să consființească valoarea vieții omenești ca dar divin și datoria fiecăruia de a respecta viața aproapelui. În legea mozaică, pentru a desființa crima din popor și a intimida înfăptuirea ei se aplica legea talionului(ochi pentru ochi, dinte pentru dinte), însă caracterul teocratic al acestei legi făcea deosebirea, în aprecierea gravității unei fapte, în funcție de obiect, intenții, împrejurari și scop.  

Spre deosebire de aceste viziuni înșirate mai sus, în creștinism, Mântuitorul Iisus Christos ia o atitudine preventivă cu privire la crimă, abordând-o dintr-o perspectivă spirituală. Referindu-se explicit la porunca din Decalog cu privire la crimă, El spune: ”Ați auzit că s-a zis celor de demult: să nu ucizi, căci cel ce va ucide vrednic este de judecată; Eu însă vă spun: oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de judecată; și cel ce-i va zice fratelui său: netrebnicule! Vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cel ce-i zice: nebunule! Vrednic va fi de gheena focului.”

După cum vedem, Mântuitorul apreciază că uciderea este un efect al mâniei, așadar, El merge mai în adâncul lucrurilor, ideintificând cauza și soluționând-o prin curățirea inimii de mânie, fiindcă ”din lăuntru, din inima oamenilor ies gândurile rele, desfrânările, hoțiile, omorurile.”(Marcu 7, 21.22)

O inimă eliberată de mânie, nu numai că nu va căuta ura și răzbunarea, ci din iubire i se va adresa celuilalt cu respect, ca față de demnitatea chipului lui Dumnezeu prezent în orice om. Mântuitorul arată că există și o ucidere a sufletului, nu numai a trupului și că aici este rădăcina de unde pornește răul și cauza care trebuie tratată cu prioritate.

Iisus Christos nu numai că ne-a arătat cum să prevenim uciderea, ci mai mult, ne-a oferit și puterea să o depășim. El ne-a promis duhul păcii Sale zicând: „Pacea mea vă las, pacea mea vă dau. Nu precum dă lumea vă dau Eu. (Ioan 14, 27). Cel ce se împărtășeste de duhul păcii lui Christos, va fi asemenea Lui, învățând de la El să fie ”blând și smerit cu inima” (Matei 11, 29).

Prin urmare, cine oprește mânia, nu permite nici lovirea, nici omorul. Cine înlătură sămânța împiedică apariția spicului. În situațiile dramatice în care ne aflăm, este important să tratăm cu înțelepciune efectele, dar mai important este să coborâm în miezul problemelor și să tratăm cauza, pentru a preveni efectele.

Statisticile tot mai alarmante în ceea ce privește criminalitatea, violența și consumul de droguri confirmă ceea ce Cartea Cărților spune de mii de ani, și ar fi o nebunie să le ignorăm.

În lumea modernă educația a ajuns adesea o fabrică de ”competențe” fără suflet. Multe metode, puțin caracter. Dar educația nu este doar o problema de metode, ci o problemă de om. Am mai spus-o și ma repet: nu se pot cere rigori academice și înalțimi morale de la copii care sunt crescuți să creadă că adevărul este relativ și caracterul și disciplina secundare.

Psihologul criminalist Tudorel Butoi vorbește despre o societate aflată într-o „mare suferință” în care rețelele de socializare au devenit formatoare și acceleratoare al stărilor nocive. Să fim atenți la ce imagini îi lăsam pe copiii noștri să privească!

În urma unui studiu s-a constatat că tinerii care vizualizează programe TV sau jocuri care conțin violență s-au dovedit mult mai agresivi, în timp, în relațiile interpersonale, decât alți copii care nu sunt expuși la astfel de scene. ”Închideți o plantă la întuneric și veți vedea ce monstru diform se va produce din pricina setei sale de lumină. Oare viața omenească nu produce și ea astfel de monstruozități în tendința sa spre lumină?”, se întreba retoric Lucian Blaga.

Așadar dragilor, să nu fim surzi la aceste strigăte ale societății noastre suferinde! Să avem curajul să ne schimbăm noi, în primul rând, pentru a-i putea mai apoi ghida pe ceilalți, pentru că puterea exemplului personal deține cea mai mare forță de influență. Mișcările care schimbă lumea nu se nasc întotdeauna în sălile puterii sau din mari planuri strategice. Adesea ele încep cu oameni obișnuți care trăiesc o credință autentică.

Toate cele bune!