februarie 1, 2026

Drumul Expres Arad–Oradea prinde contur. O investiție utilă și pentru Sălaj

624357184_1415206283324557_6252485614334046589_n

Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din vestul României face un pas decisiv înainte. Contractul pentru execuția lucrărilor Lotului 3 al Drumului Expres Arad–Oradea a fost semnat, zilele trecute, marcând intrarea efectivă în etapa de execuție a unei legături rutiere esențiale, care va conecta nordul și sudul Europei și va asigura o conexiune rapidă a României cu granița ungară.

Lotul 3, cu o lungime de 47,07 kilometri, va fi realizat de turcii de la NUROL INSAAT VE TICARET A.S., în baza unui contract de tip FIDIC roșu, ceea ce permite intrarea directă în șantier. Proiectul include și 2,9 kilometri de drum de legătură cu zona industrială a Aradului, precum și realizarea a 29 de structuri, într-un termen de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea contractului este de 2,85 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021–2027.

Construcția Drumului Expres Arad–Oradea a fost împărțită în trei loturi, toate având contractele deja semnate.

Proiectul este rezultatul unui parteneriat semnat în noiembrie 2020 între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, CNAIR și autoritățile locale din Arad și Bihor – Consiliile Județene și primăriile municipiilor Arad și Oradea – și reprezintă unul dintre cele mai relevante exemple de descentralizare a marilor investiții publice.

Deși traseul nu traversează direct județul Sălaj, impactul acestui drum expres va fi resimțit și aici. Accesul mai rapid către Arad și frontiera de vest va însemna timpi mai scurți de transport, atractivitate crescută pentru investiții și legături economice mai eficiente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *