ianuarie 28, 2026

Tânără accidentată pe trecerea de pietoni. Șoferul a fugit de la locul faptei

politia

Un accident rutier s-a produs luni, 27 ianuarie, în jurul orei 13:45, pe strada Fabricii din municipiul Zalău, unde o tânără de 18 ani, din comuna Coșeiu, a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa regulamentar strada.

Potrivit informațiilor furnizate de Poliția Municipiului Zalău, șoferul nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonului aflat pe trecerea de pietoni, provocând accidentul. După impact, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără a anunța autoritățile.

La fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Zalău, precum și un echipaj medical, care a transportat victima la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

În urma verificărilor efectuate, în jurul orei 14:30, oamenii legii au reușit să identifice șoferul implicat, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 71 de ani, din comuna Crișeni. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *