22 de profesori au redactat o scrisoare deschisa pe care au transmis-o inspectorului general Gheorghe Bancea.
Anuntul facut la inceputul saptamanii trecute de catre inspectorul scolar general, Gheorghe Bancea, ca ia in calcul incetarea detasarii pe functii incepand cu 1 septembrie a directoarei Radu Claudia si a adjunctei sale, Daniela Jako, de la Scoala Gimnaziala „Gheorghe Lazar” Zalau, a provocat un protest al cadrelor didactice din unitatea de invatamant cu scopul de a nu fi schimbata actuala conducere a scolii, mai ales ca la „bursa zvonurilor” se spune ca functia de director va fi ocupata de o profesoara de limba romana de la Scoala Gimnaziala „Mihai Eminescu”.
Ieri, 22 de cadre didactice, din cele 39 care predau in scoala, s-au reunit in sala profesorala unde au redactat si au semnat o scrisoare deschisa pe care au transmis-o inspectorului Bancea. Profesorii spun ca reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean nu au motive sa schimbe conducerea, mai ales pe directoarea Claudia Radu, pentru ca ar distruge colectivul care a demonstrat „in atatia ani ca suntem buni si foarte buni, iar rezultatele pe care le-am avut au adus scoala noastra pe primul loc in judet anul acesta”. „Am inchegat un colectiv solid, care a fost trup si suflet alaturi de scoala. Lucrul acesta chiar nu conteaza? Am iesit in lume cu proiecte, am castigat respectul a peste 500 de parinti care ne-au incredintat copiii. Cum sa-i dezamagim? Oare noi nu suntem buni? Avem si noi greselile noastre si uscaciunile noastre, dar VA RUGAM nu ne luati ce este al nostru! Lasati-ne libertatea de a alege, de a ne pastra colectivul, de a ne pastra directoarea, de a ne pastra linistea!”, se arata in scrisoarea pe care cadrele didactice au transmis-o si redactiei Graiul Salajului. Tot in cursul zilei de ieri, scrisoarea deschisa a ajuns pe masa lui Gheorghe Bancea.
Nemultumirea profesorilor este ca vor fi condusi de „un intrus”
Dupa cum reiese si din scrisoarea deschisa, profesorii sunt nemultumiti de faptul ca reprezentantii Inspectoratului Scolar ar vrea sa puna in functia de director pe Cristina Pop, profesor de limba romana la Scoala Gimnaziala „Mihai Eminescu” si care indeplineste toate conditiile pentru a ocupa functia pe o perioada determinata, pana la organizarea unui concurs pe functie. Doar ca, intreg colectivul Scolii „Gheorghe Lazar” sustine ca sunt suficiente persoane tinere si capabile in unitatea de invatamant care ar putea ocupa functia de director, fara sa fie nevoie de o persoana din afara scolii. „Nu ne deranjeaza persoana propusa, ci e un lucru dezonorant pentru noi sa se creada ca nu se gaseste un tanar sa conduca aceasta scoala. Colectivul Gheorghe Lazar nu are nimic impotriva dansei, sa nu se inteleaga gresit, dar ne deranjeaza modalitatea de a fi schimbata conducerea. Faptul ca doamna directoare a depus foarte mult efort pentru scoala, avem cea mai frumoasa scoala din judet, a depus o serie de proiecte, sunt motive suficiente incat sa nu o schimbe. E o minciuna ca nu ne intelegem cu conducerea scolii si nu vrem sa vina cineva din afara”, au declarat cadrele didactice pentru Graiul Salajului.
De altfel, profesoarei Ioana Dorolti i s-a propus sa fie detasata pe functia de director adjunct, insa aceasta spune ca nu a acceptat functia si ca a ales alaturi de colegii sai sa protesteze impotriva schimbarii conducerii.
Inspectorul general nu se lasa intimidat de protest
Contactat telefonic, inspectorul general Gheorghe Bancea a declarat pentru Graiul Salajului ca nu a luat inca o decizie finala daca va schimba sau nu conducerea Scolii Gimnaziale „Gheorghe Lazar”, insa, in oricare dintre situatii, decizia ii apartine lui insusi, cu aprobarea consiliului de administratie al Inspectoratului Scolar Judetean, deoarece nu s-a descentralizat inca sistemul de invatamant. In plus, inspectorul s-a declarat surprins de gestul profesorilor care au redactat scrisoarea.
„Nu am cum sa tin cont de scrisoarea deschisa a colegilor de la <>. Daca metodologia ar fi fost modificata si sistemul ar fi fost descentralizat, fiecare corp profesoral isi alegea un manager care sa conduca unitatea de invatamant. Deocamdata deciziile imi apartin mie, cu aprobarea consiliului, si nu profesorilor din scoli. Nu am luat o decizie inca, insa cand va fi luata o voi comunica atat celor vizati, cat si dumneavoastra”, spune inspectorul Bancea.